Un incendiu izbucnit duminică dimineață, 17 mai, pe strada Pereni din Sectorul 5 al Capitalei, a cuprins mai multe imobile alipite și a dus la emiterea unui mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Pompierii au transmis că focul a fost localizat și că nu au fost identificate victime.
Intervenția a început după ce primele echipaje ale ISU București-Ilfov au găsit flăcări deschise și degajări mari de fum la mai multe locuințe alipite. Inițial, suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 150 de metri pătrați, potrivit informațiilor transmise de autorități și citate de News.ro.
Focul s-a extins rapid din cauza condițiilor meteo și a felului în care erau dispuse imobilele. Incendiul a ajuns să se manifeste la nivelul unui cvartal de locuințe cu regimuri diferite de înălțime, pe o suprafață totală de aproximativ 800 de metri pătrați.
Din cauza fumului dens, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea persoanelor aflate în zonă. Astfel de mesaje sunt trimise când există un risc imediat pentru populație, inclusiv în cazul incendiilor cu degajări mari de fum, unde locuitorii sunt sfătuiți să evite zona și să închidă ferestrele.
Secțiunea de comentarii va fi disponibilă în curând.