Curtea Constituțională a României a admis, în 9 mai 2017, o excepție de neconstituționalitate care privește posibilitatea formulării recursului atunci când ultima instanță din ierarhia judecătorească respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art.24¹” din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
În urma examinării excepției, Curtea a stabilit că, în realitate, obiectul cauzei îl reprezintă dispozițiile art.21 și art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Aceste texte reglementează competența de judecată în materie civilă și penală a secțiilor, respectiv a Completului de 5 judecători, prin raportare la art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992.
Ce a stabilit Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a statuat că recursul formulat, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reprezintă o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie și cu un obiect specific.
Obiectul acestui recurs constă în verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Verificarea se face prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute la art.29 alin.(1)-(3) din Legea nr.47/1992.
Problema apare atunci când cererea de sesizare a Curții Constituționale este respinsă chiar de ultima instanță din ierarhia instanțelor judecătorești. În materie civilă, această ultimă instanță corespunde secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. În materie penală, corespunde Completului de 5 judecători.
Având în vedere conținutul normativ al art.21 și art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, încheierea pronunțată într-o asemenea situație nu mai putea fi supusă recursului reglementat de art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992.
Încălcarea accesului la justiție
Curtea Constituțională a apreciat că o asemenea soluție legislativă încalcă prevederile constituționale ale art.16 privind egalitatea în drepturi, art.21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și art.129 privind folosirea căilor de atac.
În aceste condiții, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate formulată.
Judecătorii constituționali au constatat că dispozițiile art.21 și art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la cele ale art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt constituționale numai în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului.
Este vorba despre recursul împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești.
Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie. Ea se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.
Secțiunea de comentarii va fi disponibilă în curând.