Președintele Federației Germane de Fotbal, în vizită la FRF

0
131

Bernd Neuendorf, președintele Federației Germane de Fotbal (DFB), ales în primăvara lui 2022, s-a aflat în această săptămână într-o vizită de lucru la București, anunţă frf.ro.

Joi, 4 august, delegația germană formată din președintele federației și Patrick Wolf, director relații instituționale al DFB, s-a întâlnit la Casa Fotbalului cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, și cu Radu Vișan, secretarul general al FRF.

Oficialii au discutat, printre altele, despre o posibilă colaborare între cele două federații la nivelul departamentului tehnic, pentru transferul de bune practici, dar și despre organizarea de meciurile amicale internaționale între naționalele României și Germaniei la mai multe categorii de vârstă. Un astfel de duel este deja programat pe 26 septembrie, anul acesta, la categoria de vârstă Under 20.

Pentru a marca momentul, oficialii FRF și oaspeții din Germania au făcut, în mod simbolic, schimb de fanioane, dar și de tricouri inscripționate ale celor două echipe naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.