CFR Cluj încheie cantonamentul cu o remiză

0
243

CFR Cluj a remizat, scor 2-2, cu FC Heidenheim, în ultimul amical al acestei ierni.

Heidenheim a deschis scorul în minutul 26, după ce Țîru a încercat să respingă o minge săltată peste apărarea noastră, dar aceasta a ajuns în propria poartă, scrie cfr1907.ro. În repriza secundă, în minutul 57, echipa noastră a reușit să egaleze, după un corner executat de Ciprian Deac, iar Yuri a trimis balonul cu capul în poarta adversă. În minutul 80, Deac a executat o lovitură liberă, dar mingea a fost respinsă de fundași. Balonul s-a întors tot la Deac și a pasat decisiv, în fața porții, pentru Rangelo Janga, care a reușit să aducă avantajul pentru echipa noastră! Patru minute mai târziu, Heidenheim a reușit să egaleze, prin golul lui Denis Thomalla, stabilind scorul final al partidei amicale, 2-2.

În acest cantonament am întâlnit adversari puternici și am obținut două remize (Holstein Kiel, FC Heidenheim), o înfrângere (SV Darmstadt) și o victorie (Seleccion AFE Futbol)!

Pentru echipa noastră urmează meciul din etapa 22 a Superligii, cu Farul Constanța, din 23 ianuarie!

Echipa de start: Scuffet (GK), Manea, Țîru, Yuri, Burcă, Braun, Muhar, Boateng, Deac (C), Yeboah, Bîrligea

Au mai evoluat în repriza secundă: Krasniqi, Cvek, Janga, Petrila, Bordeianu

Antrenor: Dan Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.