Ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, împreună cu generalul-maior Marius Harabagiu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, şi generalul de brigadă Dorin Blaiu, şeful Direcţiei instrucţie şi doctrină din Statul Major General, a vizitat marţi, 25 iulie, unităţi militare din Galaţi.
În cadrul vizitei de informare desfășurate la sediul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, ministrului apărării naţionale i s-a prezentat infrastructura unităţii, terenurile de instrucţie, echipamentele şi tehnica de luptă din dotarea unității.
Adrian Ţuţuianu i-a felicitat pe infanteriștii gălățeni pentru rezultatele foarte bune obținute la exerciţiile desfăşurate anul acesta şi a apreciat contribuția lor la consolidarea statutului României de furnizor de securitate, Batalionul 300 Infanterie Mecanizată având la activ numeroase misiuni peste hotare, în teatrul de operații din Afganistan.
Oficialii M.Ap.N. s-au întâlnit şi cu personalul Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”, unde s-au informat cu privire la situația încadrării cu personal, starea tehnicii din dotare, concluziile reieşite în urma participării la exerciţiul multinațional Saber Guardian 2017, provocările în îndeplinirea misiunilor, dar şi nevoile de sprijin din partea ministerului.
Una dintre opririle delegației a fost și la Spitalul Militar de Urgență „dr.Aristide Serfioti”, unitatea spitalicească militară care asigură, în această zonă, asistența medicală specializată în timp de pace, situații de criză sau război. Ministrul Țuțuianu a vizitat cabinetele și sălile de diferite specialități și s-a întâlnit cu personalul medical pentru a afla starea reală a unității și proiectele de viitor.
Oficialii ministerului au vizitat și Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, locul unde militarii români dar și străini, în special americani, execută exerciții cu trageri de luptă pentru a-și verifica și dezvolta pregătirea pentru viitoarele misiuni reale din teatrele de operații.
Ministrului apărării naționale i-au fost prezentate facilitățile de instruire ale acestui poligon unde militarii dau examenele de foc periodice sau înainte de plecarea în misiuni externe și a discutat cu personalul centrului pe marginea proiectelor aflate în derulare și în perspectivă.