sâmbătă, aprilie 11, 2026

Un nou traseu turistic spectaculos e pregătit pentru inaugurare, în comuna Mărișel

- Advertisement -spot_img
Must Read

Nou traseu turistic spectaculos la Țâcla Gavrii, comuna Mărișel, pregătit pentru inaugurare

Un nou traseu turistic montan spectaculos a fost pregătit pentru public de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și va fi deschis oficial în curând în zona cu cea mai cunoscută stâncă și cel mai frumos punct de belvedere din Mărișel: Țâcla Gavrii.

Un nou traseu turistic spectaculos e pregătit pentru inaugurare, în comuna Mărișel

Noul traseu, de tip circuit – numit Circuitul Țâcla Gavrii – are circa patru kilometri, o diferență de nivel pozitivă de circa 300 de metri, pornește spre dreapta, pe cărare, chiar din parcarea de la Țăclă, parcurge o zonă împădurită, sălbatică și ajunge în punctul său cel mai înalt, în punctul de belvedere Țăcla Gavrii.

Traseul a fost deja marcat cu punct albastru la finele săptămânii trecute, într-o amplă acțiune desfășurată de către salvatorii montani clujeni și voluntarii de la Lets Do It Romania, Broadridge și Nature O’clock, sub egida Consiliului Județean Cluj. De altfel, voluntarii au participat, în paralel, și la o acțiune de ecologizare într-o zonă a comunei Mărișel.

Noul traseul – Circuitul Țîcla Gavrii – va fi inaugurat, cu public, în câteva săptămâni, în același timp cu zona de escaladă amenajată de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, în zona stâncilor de la Țâcla Gavrii.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

„Welcome home!”: Echipajul Artemis II a amerizat cu succes în Pacific

OCEANUL PACIFIC / SAN DIEGO– O nouă eră a explorării umane a început oficial astăzi, 11 aprilie 2026, odată...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -