Un important drum turistic de munte, din Cluj a fost reabilitat, în așteptarea iernii

Mai mult de jumătate din drumul județean 107P a fost deja asfaltat

Se reabilitează, concomitent, nu mai puțin de 10 poduri

Un important drum turistic de munte, din Cluj a fost reabilitat, în așteptarea iernii

            Lucrările desfășurate de Consiliul Județean Cluj în vederea finalizării, cu fonduri europene, a modernizării drumului județean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R, în lungime de 44,26 kilometri, continuă cu lucrări la cele zece poduri aflate în reabilitare, printre care un pod nou la care s-a asigurat variantă ocolitoare.

Totodată, pe mai mult de jumătate din lungimea drumului, mai exact pe 24 de kilometri, a fost deja așternut primul strat de asfalt, fiind demarate și lucrările de așternere a celui de-al doilea strat, cel de uzură.

De asemenea, au fost montate 76 de podețe tubulare noi și au fost realizate șanțuri de pământ și șanțuri betonate pe o lungime însumată de peste 32 de kilometri.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Urmărim îndeaproape întregul proces de reabilitare și modernizare, astfel încât la finalul lucrărilor acesta să îndeplinească toate standardele de calitate și siguranță. Dată fiind importanța strategică și turistică a drumului județean 107P, ne dorim ca în cel mai scurt timp posibil acesta să se prezinte în condiții optime.”

            În această etapă se mai execută operațiuni constând în lucrări de asfaltare, realizarea de ziduri de sprijin, rigole și șanțuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This