Promovarea personalităţilor din oraşul nostru este o componentă a cărţii de vizită a municipiului nostru, pentru ca cetăţenii de azi ai urbei noastre să ştie cât mai mult despre activitatea oamenilor de seamă pe care i-a avut şi pe care îi mai are printre ei .
Din datorie faţă de oraş, merită evocată viaţa lor pentru a nu-i da uitării şi ca o continuare a demersului cultural început anul trecut, în 2013, ca „An al istoriei locale” şi continuat în 2014 cu „Anul culturii locale”, prin identificarea în cadrul zonei municipiului Câmpia Turzii a personalităţilor din diferite domenii de activitate care s-au implicat fizic şi spiritual la crearea edificiului localităţii în care noi ne trăim şi ne desfăşurăm activitatea .
Vom fi uimiţi, încântaţi şi chiar fericiţi să constatăm ce mulţi oameni harnici, preţuitori de muncă, indiferent de domeniul în care au activat, a avut şi are oraşul nostru. Trebuie „spre a scuti oraşul de uitare” să dovedim recunoştinţă spre a înţelege ce roditori au fost, sunt şi vor fi locuitorii acestei comunităţi. Fericiţi sunt aceeia care au ştiut să-i crească, să-i aibă, şi să-i îngrijească.
Declararea personalităţilor post mortem şi în viaţă vine ca o justificare necesară, din datorie faţă de oamenii de seamă ce au trăit pe aceste meleaguri. Polarizarea atenţiei publicului asupra lor cu valoare de simbol devine o necesitate reparatorie pentru noi, cetăţenii de azi ai Câmpiei Turzii. Este astfel importantă prezentarea valorilor de primă mărime din toate domeniile ca ştiinţă, sport cultură etc.
Oamenii de seamă ai zonei sunt persoane care au ştiut carte sau nu, dar şi-au însuşit cunoştinţe, şi-au educat comportamentul sau care, prin capacităţile lor au adunat informaţii ce i-au făcut mai înţelepţi, remarcaţi de semenii lor din localitate şi au devenit exemplu de urmat, pentru că sunt de folos celor din preajma lor altfel decât o fac ceilalţi.
Galeria personalităţilor cuprinde vremuri trăite şi profesii de demult şi de acum. Există o majoră preocupare pentru contribuţia oamenilor de seamă de aici la ridicarea imaginii zonei printr-o activitate sau alta, personalităţi importante care au adus faima oraşului nostru . Lucrările acestora şi munca lor vin în sprijinul marelui public dornic să-şi cunoască înaintaşii trăitori pe mirificile plaiuri arieşene.