joi, ianuarie 15, 2026

România va agrea cu Comisia Europeană Angajamentul de sprijinire a credibilității statisticii oficiale

- Advertisement -spot_img
Must Read

Guvernul a aprobat Angajamentul de sprijinire a credibilității statisticii oficiale naționale, printr-un Memorandum, urmând să fie transmis Comisiei Europene, iar ulterior, după agrearea textului de către cele două părți, să fie semnat, din partea României, de prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Acest angajament va fi asumat de către România în condițiile adoptării Regulamentului (UE) Parlamentului European și al Consiliului nr. 759/2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 privind statisticile europene. Noile prevederi europene sunt orientate spre asigurarea aplicării necondiționate a principiului independenței institutelor naționale de statistică, clarificarea și întărirea rolului de coordonare al acestora în cadrul sistemelor statistice naționale și îmbunătățirea utilizării datelor administrative în scopuri statistice. Regulamentul european prevede elaborarea și stabilirea de “Angajamente privind încrederea în statistici“, care să permită guvernelor naționale să conștientizeze rolul și responsabilitatea ce le revin pentru asigurarea credibilității statisticilor oficiale, respectând independența institutelor naționale de statistică. Aceleași condiții sunt și în ceea ce privește Eurostat. Angajamentul de încredere în statistică pentru Eurostat, semnat de președintele Comisiei Europene, precum și angajamentele unora dintre statele membre UE au fost validate și semnate la nivel înalt de către prim-miniștri și, respectiv, comisarul european responsabil pentru statistică în cadrul CE.

Prin documentul asumat în ședința de ieri, Guvernul se angajează să garanteze și să apere independența profesională a Institutului Național de Statistică și a altor producători de statistici oficiale, să faciliteze aplicarea la nivel național a standardelor UE cu privire la calitatea datelor statistice, să asigure resurse financiare adecvate și stabile necesare păstrării și îmbunătățirii calității statisticilor oficiale.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al iubitorilor de LEGO, are loc zilele acestea la Cluj-Napoca

𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐚𝐫𝐧𝐚 𝐁𝐫𝐢𝐜𝐤𝐞𝐧𝐛𝐮𝐫𝐠, 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐋𝐄𝐆𝐎®, 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -