vineri, ianuarie 17, 2025

Opt convoaie NATO participante la exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2017 , vor intra în România

- Advertisement -spot_img
Must Read

Opt convoaie ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF), care urmează să participe la exerciţiul Noble Jump 2017, vor sosi în România joi, 1 iunie, începând cu ora 9.20, prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu, dinspre Bulgaria.

Convoaiele militare, ce vor ajunge în România după debarcarea în portul Alexandroupolis, din Grecia, şi traversarea Bulgariei, sunt compuse din aproximativ 300 de militari cu peste 150 de vehicule de luptă şi transportoare de trupe ce se vor deplasa la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre “Getica” din Cincu, judeţul Braşov.

Jurnaliştii interesaţi să participe la evenimentul prilejuit de intrarea în ţară a primului convoi, pentru oportunităţi de imagine şi declaraţii de presă, vor fi aşteptaţi joi, 1 iunie, între orele 8.00 şi 8.30, la intrarea în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse.

            Persoană de contact: maior Constantin Bălan, mobil 0732 634 341.

 

Menţionăm că, în perioada 1 – 4 iunie 2017, pe rutele de deplasare a convoaielor militare, traficul rutier poate fi îngreunat, astfel:

  • 1 iunie 2017, intervalul orar  09.00-20.00, ruta Giurgiu-București (E85);
  • 2 iunie 2017, intervalul orar 00:01-18:00, ruta București-Pitești (A2)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu;
  • 3 iunie 2017, intervalul orar 09:00-17:00, ruta Giurgiu-București (E85);
  • 4 iunie 2017, intervalul orar 00:00-15:00, ruta București-Pitești (A2)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu.

 

* * *

 

Noble Jump 2017 (NOJP17) este un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care se desfăşoară, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriile naţionale ale Greciei, Bulgariei şi României.

NOJP17 va testa capacităţile operaţionale ale elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei (Readiness Action Plan – RAP), în Bulgaria şi România.

Pe toată perioada exerciţiului, la Sibiu va funcţiona un Centru de Informare Media, sub conducerea structurii de relaţii publice a JFC Napoli. Acesta va fi încadrat cu personal din cadrul Ministerului Apărării Naționale şi din ţările membre ale NATO participante la exerciţiu. Persoană de contact: maior Anemona Toma, telefon fix: +40269.216.141, mobil +40722.251.342.

 

 

Secţia Presă

 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

VIDEO: INCENDIU puternic, în miez de noapte, la o casă din Câmpia Turzii. O femeie a ajuns la spital cu arsuri grave în zona...

Apelul de urgență a venit la ora 03.28, iar două echipaje și o ambulanță SMURD s-au deplasat pe strada...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -