Tribunalul Cluj a confirmat o soluție a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care părinții ai doi elevi cu vârsta sub 14 ani au fost obligați să plătească unei profesoare suma de 30.000 lei pentru batjocorirea ei pe grupul de Whatsapp al clasei prin postarea unor imagini modificate și pe Facebook, pe un cont fals creat, arată www.vedemjust.ro.
O profesoară din Cluj va primi daune 30.000 de lei de la doi elevi de a șaptea care au insultat-o pe grupul de Whatsapp al clasei
Profesoara, M.G.B de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca era diriginte la elevii din clasa a VII-a. În martie 2019, unii elevi de ai săi îi relatează faptele comise de către doi colegi:
– în ultima zi din vacanța mare din anul 2018, Raul – în vârstă de 12 ani – a modificat o poză a profesoarei pe care a asociat-o cu un animal și a postat-o pe grupul de Whatsapp al clasei, apoi în decembrie 2018 a postat tot acolo o altă poză denigratoare, pe care a setat-o apoi ca imagine de grup;
– în martie 2019, Cosmin – în vârstă de 13 ani – a creat un cont de Facebook pe numele profesoarei, folosind cele două poze primite de la Raul: una a pus-o ca poză de profil, cealaltă ca imagine de coperta a contului. El a dat mesaje colegilor pentru a da accept la cont, spunând că este creat de el.
Profesoara a cerut 50.000 lei despăgubiri pentru rușinea îndurată și publicarea hotărârii într-un cotidian central. A justificat suma pretinsă prin aceea că insulta adusa numelui si imaginii sale a fost popularizată printre elevii din acea clasă, dar și din alte clase, care au aderat la contul fals de FB. În felul acesta i s-a afectat viața sa privată, demnitatea, dreptul la imagine și autoritatea sa profesională.
„Pentru că elevii aveau la data faptelor vârsta sub 14 ani, au fost chemați la proces părinții lor. Părinții lui Raul au arătat că acesta a făcut o glumă, o prostie copilărească, modificând o fotografie la care a atașat porecla profesoarei așa cum o cunoaște toată lumea, că a postat pe Whatsapp în afara orelor de curs, că aceasta este o formă a libertății de exprimare, că profesoara nu este membră pe acel grup, care este privat, că a fost nevoit în cele din urmă să se mute la altă școală. Părinții lui Cosmin au arătat că el nu are cont de Whatsapp, dar a recunoscut că el a deschis contul de FB pe numele profesoarei, dar că l-a șters după o zi.
Pe data de 31 mai 2021, Judecătoria Cluj-Napoca a decis să oblige părinții celor doi elevi minori să plătească profesoarei, împreună, suma de 30.000 lei și să publice hotărârea într-un ziar, pe cheltuiala lor. Unul dintre elevi și profesoara au fost nemulțumiți de soluție, pe care au contestat-o cu apel. Pe data de 8 noiembrie 2023, Tribunalul a menținut în întregime sentința Judecătoriei. Motivarea hotărârii poate fi citită aici sau aici.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, potrivi Hotarârii 1170/2023 publicată pe portalul Tribunalului Cluj.
Cum a argumentat instanța decizia:
CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI!
Citeste si: Elevii olimpici din Cluj și mentorii lor vor fi premiați de Consiliul Județean