Ministrul apărării naționale a prezentat condoleanțe familiilor militarilor decedați în accidentul din județul Argeș

Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, a fost prezent, în această dimineață, în localitățile unde sunt depuși militarii Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” decedați în accidentul din data de 29 iunie, din zona localității Valea Urdii, județul Argeș.

Ministrul Țuțuianu a prezentat condoleanțe familiilor sublocotenenților (post-mortem) Mihai Ionuț Toma, George-Emilian Catană și Petre Cristian Toader și a depus coroane de flori la catafalcurile lor.

Militarii vor fi înmormântați cu onoruri militare astăzi, 2 iulie, începând cu ora 13.00.

Sublocotenentul (post-mortem) Mihai Ionuţ Toma va fi înhumat în cimitirul din localitatea Mioarele, sat Măţău, sublocotenentul (post-mortem) George-Emilian Catană în cimitirul din localitatea Lerești, sat Voinești, iar sublocotenentul (post-mortem) Petre Cristian Toader în cimitirul din Cartierul Mărcuş al municipiului Câmpulung, toate din județul Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This