Marea Neagră de Levigat de la Pata Rât a înghițit un buldozer și se scurge nestingherită spre Someș!

Situația de la Pata Rât, unde Prefectura Cluj se opune instituirii stării de urgență, se agravează pe zi ce trece.

„Consiliul Județean Cluj a încheiat luni, 16 octombrie 2017, cu operatorul economic Process Engineering SRL, contractul de prestări servicii pentru furnizarea, prin închiriere, a unei stații de tratare a levigatului în vederea eliminării poluării la rampa de gunoi de la Pata Rât.

Începerea lucrărilor de amplasare a stației de tratare a levigatului va avea loc în maximum cinci zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, după predarea efectivă a amplasamentului șantierului de către forul administrativ județean. În ceea ce privește funcționarea efectivă a stației, aceasta va începe într-un interval de cinci zile de la finalizarea lucrărilor civile necesare în acest scop.”, se arăta în comunicatul trimis în data de 17 octombrie 2017, de către Consiliul Judetean Cluj.

”Marea Neagră de levigat e mai mare ca oricând și e lăsat să curgă spre Someș de zile bune. E un buldozer înecat în canalul de levigat. Asta e singura activitate vizibilă din Marele Plan de acțiune pe care l-a promis domnul Tișe cu gura, acum câte?… trei săptămâni. Între timp ce un excavator tocmai încearcă să scoată buldozerul înecat, rog Apele Române – care au declarat că nu o să ajungă levigat netratat în Someș – să observe că acțiunea destupă și mai mult curgerea de levigat. Cele trei cupe de gunoi împinse de excavator în mocirla din sus de buldozer NU o să oprească 10 hectare de levigat”, a relatat ecologistul Szakáts István.

Săptămâna trecută, vicepreședintele CJ Cluj, Marius Mânzat, a declarat că a fost identificat un teren pentru amplasarea unei instalații care să curețe levigatul. Între timp nu s-a mai spus nimic despre acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This