fbpx
2.4 C
București
joi, decembrie 1, 2022

INCENDIU puternic la o fabrică de mezeluri din România. Peste 170 de angajați au fost evacuați

Trebuie citit

- Publicitate -

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, într-o fabrica de mezeluri de lângă Timişoara.

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

Alți aproape 170 de angajaţi au părăsit incinta în siguranţă.

“Am fost solicitaţi să intervenim la un operator economic de pe strada Polonă, nr 4, din Timişoara, pentru o degajare masivă, existând posibilitatea ca în interior să fie persoane surprinse. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 5 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, 3 echipaje SMURD şi un efectiv de 35 de pompieri”, a anunţat ISU Timiş. Incendiul se manifesta cu fum, fără flacără, la o fabrică de mezeluri aflată la marginea oraşului Timişoara.

INCENDIU puternic la o fabrică de mezeluri din România. Peste 170 de angajați au fost evacuați

”Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că există o degajare mare de fum, fără flacără, la o hală de procesare cu o suprafaţă de aproximativ 3000 mp. S-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul halei pentru identificarea posibilelor victime şi focarelor”, a anunțat Inspectoratul timișean pentru Situații de Urgență.

Citeste si: INCENDIU devastator într-un CIMITIR din țară. Zeci de morminte au fost distruse! (VIDEO)

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate AEM Timisoara -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimul articole