joi, ianuarie 23, 2025

Europarlamentar Laurențiu Rebega: O Uniune prea îndepărtată!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Faptele:
Marți dimineața, plenul Parlamentului de la Strasbourg trebuia să dezbată rezultatele
președinției malteze a Consiliului Uniunii Europene. Din cei 751 de europarlamentari,
în sală erau prezenți doar aproximativ 30. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude
Junker, a reacționat: „Parlamentul European este ridicol, foarte ridicol. Îi salut
pe cei care au făcut efortul de a fi prezenţi în această cameră, dar faptul ca sunt
doar 30 demonstrează că Parlamentul European nu este serios.”
Președintele Parlamentului, Antonio Tajani, i-a cerut lui Juncker să își retragă
cuvintele: „Vă rog, domnule preşedinte, da, puteţi critica Parlamentul, dar Comisia
nu controlează Parlamentul, ci Parlamentul controlează Comisia.”
Juncker a refuzat să își retragă cuvintele și a spus că nu va mai participa niciodată la
plenare de acest tip. (Ulterior, însă, un purtător de cuvânt al Comisiei a spus că Jean
Claude Juncker regretă exprimarea avută… Dar prea târziu!)
Adevărul din spatele faptelor:
Da, domnule președinte Juncker, Parlamentul poate că este ridicol, dar cine la-a
adus în situația de a fi așa? Eu știu că oamenii se mobilizează dacă, și numai dacă!,
au conștiința și convingerea că problema este importantă și acțiunea lor schimbă
ceva. Oamenii nu se implică dacă li se cere doar să fie prezenți și să aplaude. Din
păcate, tendința Comisiei și a Consiliului este tocmai aceea de a trata Parlamentul ca
o adunare de aplaudaci.
Da, domnule președinte Tajani, formal, Parlamentul controlează Comisia, dar nu
acesta era argumentul pe care ne-am fi așteptat să-l aduceți. Când ați fost ales, în
ianuarie anul acesta, ați promis să faceți din Parlament o instituție care să exprime în
mod real voința și interesele cetățenilor și care, asemenea parlamentelor naționale,
să impună agenda dezbaterilor europene și să sancționeze abaterile de arbitrar și
voluntarism ale celorlalte instituții.
Trăgând linie, constat că relațiile inter-instituționale din Uniune sunt gripate grav. Mai
simplu spus, există o fractură între înstituții și, mai ales, între instituții și cetățeni.
Perspectiva:
La nivelul cel mai înalt, Consiliul și Comisia au promis, de curând, o reformă a
Uniunii. Că este nevoie de o reformă profundă este evident pentru toată lumea! Dar
la fel de evident este că, deocamdată, niciunul dintre liderii Uniunii nu știe ce fel de
reformă să facă și nici cum să o facă!

Europarlamentar Laurențiu Rebega
Vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenție! Macara căzută peste firele de curent, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. O mașină a fost avariată

Pompierii clujeni au intervenit miercuri, 22 ianuarie, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, unde o macara a căzut peste firele...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -