joi, ianuarie 23, 2025

,,Eroii cărţilor citite”, ediţie aniversară – 45 de ani

- Advertisement -spot_img
Must Read

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj organizează miercuri, 31 mai 2017, ora 13.00, vernisajul expoziţiei şi festivitatea de premiere a ediţiei din acest an a concursului de desene ,,Eroii cărţilor citite”. Evenimentul va avea loc la Sediul Central al bibliotecii, Calea Dorobanţilor nr. 104, parter, iar expoziţia va fi deschisă pentru public până în data de 16 iunie 2017.

,,Mă bucură faptul că acest eveniment, devenit o tradiţie la Biblioteca Judeţeană, a ajuns la ediţia aniversară de 45 de ani, dovedind astfel succesul de care s-a bucurat de-a lungul atâtor ediţii anterioare. Numărul extrem de mare de lucrări înscrise în concurs şi în acest an demonstrează că acesta este pentru elevi şi preşcolari locul ideal unde pot să dea frâu liber creativităţii şi imaginaţiei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Începând din anul 1972 biblioteca lansează în preajma Zilei Internaţionale a Copiilor o provocare la adresa creativităţii copiilor, moment în care sute de personaje, creaturi fantastice, zâne bune şi vrăjitoare îşi dau întâlnire pe scena acestui concurs atât de aşteptat de copii.

În data de 25 mai 2017 a avut loc jurizarea lucrărilor din acest an iar juriul format din profesori de la Universitatea de Artă şi Design a acordat 80 de premii şi a selectat pentru expunere circa 300 de desene ale participanţilor, din cele aproape 1000 înscrise în concurs.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenție! Macara căzută peste firele de curent, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. O mașină a fost avariată

Pompierii clujeni au intervenit miercuri, 22 ianuarie, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, unde o macara a căzut peste firele...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -