Elevii şi studenţii ar putea fi testaţi ANTIDROG în şcoli şi facultăţi. Cei care refuză riscă 5 ani de închisoare! Ce părere aveți?

Proiect controversat al unui deputat PSD. Elevii şi studenţii ar putea fi testaţi pentru droguri la şcoală sau facultate! Iar cei care refuză acest lucru riscă până la cinci ani de închisoare. Cum era de aşteptat, propunerea a stârnit un val de nemulţumiri, atât în rândul tinerilor cât şi al părinţilor, care trebuie să îşi dea acordul atunci când e vorba despre minori. În faţa jurnaliştilor, iniţiatorul legii a dat explicaţii cel puţin confuze. 

Elevii şi studenţii ar putea fi testaţi ANTIDROG în şcoli şi facultăţi. Cei care refuză riscă 5 ani de închisoare! Ce părere aveți?

Tânăr: Pedepsele astea nu ar face decât situaţia mai rea. Noi suntem în total cealaltă direcţie faţă de Europa. Ideea mi se pare bună însă din ce sunt obişnuit probabil execuţia nu va fi la fel de bună. 

Andre Rotaru, reporter Observator: Conform proiectului de lege, cei care refuză testarea în timpul controalelor ar putea risca pedepse cu închisoarea între 1 şi 5 ani. Aceeaşi pedeapsă o riscă şi responsabilii care nu pun în aplicare măsurile necesare pentru a combate traficul de droguri.

Bogdan Ivan Gruia, iniţiator: – Ar putea un elev care are deja împlinit 18 ani să refuze acest Drug Test?

– Nu. 

– Dacă un elev are peste 18 ani şi este elev într-o şcoală va trebui să… evident va exista această formă sau va exista opţiunea de a nu mai frecventa acea şcoală. 

Proiectul de lege ajuns în posesia jurnaliştilor Observator nu face în niciun fel distincţia între minori şi majori în ceea ce priveşte pedepsele. În plus, nu apare nicăieri necesitatea acordului părinţilor pentru această testare. Nici explicaţiile confuze ale iniţiatorului nu aduc mai multă lumină. 

Bogdan Ivan Gruia, iniţiator: Avem un model din Marea Britanie în care la începutul anului şcolar poate să îşi dea consimţământul pentru acest lucru. Cum poate să răspundă un minor, penal, dacă refuză această testare? Părintele, ca principiu, în această speţă, evident că este vorba despre o modificare legislativă dar în rest ea va fi coroborată cu codul penal şi cu celelalte legi. Nu vom schimba dreptul penal. 

Proiectul ambiguu a stârnit nemulţumiri în rândul părinţilor şi al asociaţiilor antidrog.

Eugen Ilea, federaţia părinţilor: Este vorba de copiii noştri, este vorba de sănătatea lor, atât fizică cât şi psihică şi atunci părinţii trebuie să cunoască lucruri de acest gen. 

Gigel Lazar, asociatia CIADO: În ceea ce priveşte partea de condamnare este pur şi simplu de-a dreptul hilar. Dacă un copil, să spunem de clasa a 7-a sau a 8-a, refuză să facă testul respectiv, ce facem a doua zi? Îl arestăm şi îl ducem la poliţie? 

Sunt şi părinţi care susţin ideea de control în şcoli, dar cu anumite condiţii. 

Părinte: Cred că este o idee bună dar vor fi discuţii legate de dacă este constituţional, nu e constituţional, încălcăm vreun drept al omului.

Proiectul nu prevede niciun fel de pedeapsă pentru cei care ies pozitivi la testele antidrog. În schimb, după adoptarea legii, Guvernul ar urma să stabilească exact atât ce se va întâmpla cu aceştia cât şi cum se vor desfăşura controalele. 

Citeste si: Traficanții vând droguri și la BĂI. Cum ajungeau pliculețele în stațiunile balneare din Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This