Aproape de ieșirea din județul Cluj spre Mureș se află satul Luncani. Ce are deosebit acest sat? Vă spunem noi! Undeva în acest sat, pe un drum noroios și puțin circulat, uitat de lume și părăsit, stă demn și impunător , deși bătut de vremi și circumstanțe, Castelul Kemeny-Banffy. Este unul din vechile castele transilvănene , din vremea nobilimii maghiare și a Transilvaniei din Imperiul Habsburgic , un fost conac luxos , de care doar cei în vârstă își mai amintesc. Drama este că , această perlă a Transilvaniei, la fel ca multe alte vechi clădiri, case memoriale, biserici vechi sau monumente istorice ale României, a devenit o Ruină! Azi Castelul de la Luncani zace uitat , aproape să se dărâme și chiar bântuit, spun localnicii din sat.
Cine este de vină? Nimeni nu știe, nimeni nu răspunde…
Ceea ce se cunoaște totuși , probabil tot datorită bătrânilor nostalgici care au povestit celor mai tineri, este istoria fascinantă a Castelului și a familiilor care cândva trăiau aici. O istorie de secole , despre familii înstărite și evenimente fastuoase , în clădiri și decoruri impunătoare , dintr-o Românie utopică, necunoscută nouă. Vremuri desprinse parcă din basmele românești de odinioară , cu nobili care trăiau în castele de lux , cu vieți palpitante, adaptate vremurilor de atunci, cu trăiri și aspirații atât de diferite .
Prezentăm în continuare familia nobiliară Kemeny , care pentru multe decenii au fost proprietarii și locuitorii Castelului de la Luncani.
Familia Kemeny este o veche si renumită familie nobiliară ardeleană, ale cărei prime atestări ne parvin din secolul al XV-lea. Această mare familie este înrudită cu alte patru vechi familii ardelene- Mikola, Kabos, Vitez si Rado, toate descendente din familia Gyeroffy. Originile comune ale acestora încep cu Mikola de Kalota, fiul lui Gyero. În jurul anului 1296 a trăit fiul acestuia, Ioan, tatăl lui Iacob (Jakab) de Gyeromonostor. Acest domeniu are o importanță deosebită pentru această familie, fiind si feudul ereditar al familiei Kemeny, de la care aceasta își va trage numele. De altfel, acest domeniu va fi numit Gyero-Monostor după numele strămoșului familiei și ramura principală a familiei Kemeny va moșteni acest nume.
Blazonul familiei Gyeroffy reprezenta o coroană de pe care se înălța un cerb într-un scut albastru. Acest blazon a fost moștenit de toate celelalte patru familii descendente, inclusiv familia Kemeny.
La 1390 este atestată existența lui Ștefan, zis Kabos, nepotul lui Iacob de Gyeromonostor si bunicul lui Petru I, strămoșul direct al familiei Kemeny. Blazonul mare (titlul de conte) al familiei Kemeny este înfățișat astfel: scutul principal este împărțit în patru secțiuni, având în mijloc un mic scut albastru cu inițialele Mariei Tereza, de la care a primit familia titlul de conte.
Secțiunea de sus a scutului conține pe fond roșu o cruce albă între două aripi de vultur; deasupra acestuia, la dreapta, este o stea aurie iar la stânga o semilună. În sectiunea de jos, pe fond roșu este un porumbel alb care își ia zborul de pe un stâlp alb; în sectiunile din stânga si din dreapta, pe fond argintiu sunt prezentate cele doua blazoane traditionale ale familiei-cerbul si capra care se ridica de pe coroană. În partea superioară a blazonului sunt trei coifuri încoronate; în dreapta si în stânga peste acestea sunt cele doua blazoane mici care se gasesc si în scutul mare. În mijloc, deasupra coifului este un porumbel alb care își ia zborul, flancat de o aripă de vultur si un corn. Decorațiile laterale sunt în dreapta argintiu-albastrui, iar în stânga argintiu-aurii. Trebuie amintit si faptul ca vechiul blazon era mai mic, pe acesta figurând numai coroane din care se ridica un cerb, flancat de stea si semilună.
În cele ce urmează nu ne vom ocupa de istoria întregii familii, ci doar de cea a ramurii care va stăpâni domeniul Gerend, intrat în patrimoniul familiei prin Baltazar I (Boldiszar), fiul lui Ioan Kemeny al III-lea. Ioan a fost un susținător activ al lui Szekely Mozes (Moise Secuiul) in 1603, când își va pierde viața alături de acesta. Baltazar va fi unul dintre însoțitorii lui Stefan Bathory când acesta a mers în Polonia pentru a intra în posesia titlului regal. Alături de tatăl său, Baltazar a fost de asemenea un adept al lui Szekely, care îl va trimite ca sol la voievodul Moldovei, pentru a obține sprijinul acestuia. Mai tarziu, Baltazar este menționat ca sol trimis la Bocskay, conducătorul răsculaților. La 1608 va deveni comite de Alba, functie în care este mentionat si la 1621. În august 1617 devine consilier al principelui Transilvaniei. La 20 Februarie 1630,în chiar anul morții sale, Baltazar cumpără castelul Gerend si domeniul aferent de la Gabriel Josika. Fiul său Ioan, viitor principe, scria despre Baltazar că era un om vesel si prietenos, dar se îmbolnavea daca bea prea mult vin. Cu Gabriel Josika a realizat de fapt un schimb, Baltazar Kemeny transferând posesia castelului Branisca familiei Josika, care o pierduse prin confiscare, în urma executiei lui Stefan Josika. Când acest domeniu fusese donat familiei Kemeny de către principe. Astfel domeniul Branisca va reveni familiei posesoare traditionale iar domeniul Gerend intră in stăpânirea familiei Kemeny. De la principele Gabriel Bethlen, Baltazar va mai primi si posesiunea Pusta Camarașului, precum si parti de mosii la Szombattelke (noiembrie 1620). Stăpânirea familiei Kemeny asupra domeniului Gerend va dura practic până în anul 1867, când ia sfârșit procesul succesoral al ultimului descendent masculin al acestei ramuri- Samuel Kemeny.
Baltazar I a avut două soții; cu prima – Lazar Anna- a avut doi copii iar cu a doua sotie -Sofia Torny- a avut unsprezece copii, între care Baltazar al II-lea, si fratele său Ioan al IV-lea, viitorul principe. Ioan este practic cel mai cunoscut si important personaj al familiei Kemeny, despre care dispunem de numeroase informatii din autobiografia sa, scrisă în perioada captivității la tătari. El a fost proprietarul deplin al castelului si domeniului Gerend după moartea fratelui său Baltazar al II-lea (1657), fiind si fondatorul „ramurii vechi” a familiei.
Baltazar al II-lea a fost comite al Clujului, apoi căpitan al curții principelui. A fost un renumit vânător; la 16 Februarie 1657 a căzut într-o luptă din Polonia, fiind împușcat în frunte.
Ioan al IV-lea s-a nascut la Bukkos, la 14 Decembrie 1607, într-o zi de vineri, cu „două săptămâni înainte de Crăciun”. Doica lui a fost o fată tânără, fiul acesteia, „fratele de lapte” al lui Ioan, cum se spunea în acea vreme, a devenit drabant, fiind salvat de două ori de la moarte de către acesta. La curia sa natală ( în această perioadă castelul Gerend nu era încă al familiei Kemeny), Ioan a beneficiat de învățătura lui Martinus Albissi, un diac secui unitarian, care studiase la Roma. Mai târziu a frecventat școala de la Alba Iulia, pe care a părăsit-o la vârsta de 15 ani, întorcându-se acasă întrucât în oraș a izbucnit o epidemie. Principele de atunci, Bethlen Gabor, văzând că stă numai acasă, i-a cerut tatălui său, cu care era bun prieten, să-l dea ca ucenic la curtea princiară. În această perioadă, foarte mulți nobili își dădeau băieții în ucenicie la curtea altor nobili, de regulă superiori ierarhic, unde acestia învățau arta militară, câștigau experiență si avansau în ierarhie. Tatăl său a acceptat oferta si l-a dat pe fiul său la curte, în anul 1623. După această dată tânărul Ioan îl însoțește pe principe în toate peregrinările si razboaiele sale. În anul 1630,când cumpăra Castelul Gerend, tatăl lui Ioan moare. Peste doi ani, la vârsta de 25 de ani, Ioan Kemeny se căsătorește cu Kallai Zsuzsanna, prima lui sotie (catolică), a doua fiind Lonyai Anna. În anul 1631,Ioan se află la Gerend, unde primește vestea morții tatălui său, care, conform relatării sale s-ar fi stins în aceeași zi ca și principele Bethlen.
Peste câțiva ani (1637) este trimis ca sol pe lângă Matei Basarab, pentru a-l ajuta să se împace cu Vasile Lupu. Această intervenție a sa dovedește că stăpânea si limba română, indispensabilă purtării tratativelor. În anul 1657, când moare si fratele său, este luat prizonier de către tătari si eliberat la 1659 în schimbul unei răscumpărări de 116.000 taleri, suma care a fost în parte plătită de domnul Țării Românești. Înclinațiile sale ambițioase si antiturcești îl vor îndemna să încerce alipirea Transilvaniei la coroana ungară, cu intenția de a forma un front antiotoman, dar si pentru a diminua influenta otomană din această provincie. Beneficiind de ajutor austriac, va cuceri prin luptă tronul, fiind ales principe si intrând cu oastea în Transilvania, la 22 Noiembrie 1660. Rivalul său, Apaffi, sprijinjit de turci, va încerca însă să-l doboare; la 1662, s-a ajuns la luptă, acestea dându-se la Nagyszollos (Seleușul Mare).
Va urma…
