joi, ianuarie 15, 2026

DELEGAŢIE DIN UCRAINA ÎN VIZITĂ LA INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MUREŞ

- Advertisement -spot_img
Must Read

La data de 8 iunie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a primit vizita unei delegaţii formată din reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor din Ucraina.

Din cei 20 de membri ai delegaţiei ucrainene au făcut parte reprezentanţi ai Guvernului din Ucraina, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor – responsabili pe probleme de sănătate şi protecţie socială, directori de centre sociale pentru familie, membri ai Comisiei pentru probleme de familie si tineret, reprezentaţi ai  Departamentului pentru Sănătate, preşedintele unui O.N.G., managerul şi coordonatorul Biroului Regional al Fondului O.N.U. pentru Populaţie, coordonatori pe proiecte pe linie de management al conflictelor şi răspuns umanitar, dar şi poliţişti responsabili cu prevenirea delicvenţei juvenile şi gestionarea intervenţiei poliţiştilor.

Delegaţia a fost însoţită atât de doamna – preşedinte a Institutului Est-european de Sănătate a Reproducerii Tîrgu Mureş, cât şi de doamna director executiv al institutului.

Schimbul de experienţă a constat în prezentarea în paralel a sistemelor de intervenţie din cele două ţări, la cazurile de violenţă în familie.

Subiectul întrevederii a fost modul de abordare a cazurilor de violenţă în familie de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş,  structurile din cadrul inspectoratului care au competenţe pe această linie, instituţiile din sistemul integrat de intervenţie la cazurile de acest gen, care sunt măsurile pe care le pot lua poliţiştii după sesizare, informaţiile primite de victime şi ce presupune un ordin de protecţie.

La întâlnire a participat şi şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Pachetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

Vizita acestei delegaţii din Ucraina este a doua de acest gen din ultima lună şi vine în continuarea participării în Ucraina, a unui ofiţer specialist din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la Conferinţa “Întărirea răspunsului multi-sectorial la violenţa de gen în Ucraina”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al iubitorilor de LEGO, are loc zilele acestea la Cluj-Napoca

𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐚𝐫𝐧𝐚 𝐁𝐫𝐢𝐜𝐤𝐞𝐧𝐛𝐮𝐫𝐠, 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐋𝐄𝐆𝐎®, 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢Expoziția de Iarnă Brickenburg, eveniment tradițional al...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -