5.000 de lei pentru organizarea ”Târgului de Voluntariat 2017”

Povestea Târgului de voluntariat a început în  anul 2011 ca o activitate a proiectului ”Voluntar împotriva discriminării” implementat de Fundația de Voluntari Somaschi în parteneriat cu asociația Centrul pentru Dezvoltarea Durabilă Greentin. De atunci, inițiatorii și ONG-urile locale au continuat să implementeze activitatea fără vreun sprijin din partea autorităților locale. Scopul Târgului de Voluntariat este de a promova voluntariatul, oferta organizațiilor participante oferind tineretului și nu numai, o alternativă de petrecere a timpului liber contribuind la dezvoltarea societății civile. În medie, la Târg participă 25 de organizații, majoritatea locale și peste 500 de voluntari.

Bogdan Iluțiu, președintele Fundației de Voluntari Somaschi a înaintat o solicitare de sprijin financiar Consiliului Județean Maramureș arătând că, în acest an, doresc ca la Târg să li se alăture și să se promoveze și alte organizații din județ. În urma acestei cereri, consilierii județeni au aprobat, la ultimă ședință din luna iulie a Consiliului Județean, alocarea sumei de 5.000 de lei din rezerva bugetară a județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This