Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a însoțit la festivitate alte trei școli clujene laureate, care au obținut certificatul de ,,Școală Europeană,, reconfirmându-și astfel titlul obținut anterior:
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca (a 4-a oară)
Liceul Tehnologic pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca (a 3-a oară)
Colegiul Tehnic „Ana Aslan” Cluj-Napoca (a 3-a oară)
În plus, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca a primit trofeul Erasmus+ și mențiune la secțiunea #harniciiErasmus, a concursului jubileu al ANPCDEFP rezultate care ne onorează.
În 15 iunie 2017, a avut loc, în sala Spiru Haret a Palatului Parlamentului României, în prezența ministrului Educației Naționale, domnul Pavel Năstase, Ministrului Educației, a unor înalte oficialități de stat și europene, a conducerilor inspectoratelor școlare județene și delegațiilor unităților de învățământ,festivitatea de acordare a CERTIFICATULUI ȘI TITLULUI DE ŞCOALĂ EUROPEANĂ, eveniment anual organizat de Ministerul Educaţiei Naționale, încă din 2004,și în acest an sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Totodată, ANPCDEFP (Agenția Națională Erasmus+) a lansat o competiţie în rândul școlilor din România care au fost implicate în programele europene de cooperare pe care le sărbătorim, campania prin care s-au pus în valoare realizările și impactul programului Erasmus+, cu două secțiuni: secţiune a distincţiilor speciale #pionierilor, adică tuturor acelor școli care au derulat proiecte Socrates și Leonardo da Vinci în anii 1998 și 1999 și o secţiune care vizează școlile care, începând cu 1998 și până în prezent au derulat cel puţin 10 proiecte instituţionale (Comenius, Leonardo da Vinci, Grundtvig, Erasmus+) în postura de coordonator sau partener, denumită #harnicii Erasmus.
Numărul de şcoli europene la nivel judeţean este un indicator de rezultat deosebit de relevant pentru asigurarea unui management școlar raportat la politici educaționale, valori şi practici pedagogice recunoscute în Uniunea Europeană, centrat pe asigurarea dimensiunii europene în educație, pe egalitate de șanse, rezultate școlare, incluziune școlară și profesională, mobilitate europeană pentru cadre didactice și elevi, dar și pentru absolvenții învățământului secundar pe piața muncii/studii universitare