fbpx
21.1 C
București
duminică, august 14, 2022

Summit-ul Valorilor Creștine – TEMELE principale ale evenimentului

Trebuie citit

- Publicitate -

Lideri mondiali, atât politicieni cât și oameni de afaceri, din România și toate cele patru colțuri ale lumii se reunesc, în 15-17 martie, la Cluj-Napoca,  sub deviza aceasta: de a readuce politica românească la rădăcini, la valorile tradiționale și creștine care ne-au consacrat ca popor.

Summitul Valorilor Creștine se anunță un eveniment de mare anvergură, unic, organizat pentru prima dată în Europa, de un grup de politicieni și oameni de afaceri români și americani.

Summit-ul Valorilor Creștine ( Christian Values Summit) va aduna la Cluj-Napoca, sute de politicieni creștini, din România, Statele Unite ale Americii, Malayezia, Bulgaria și alte țări ale lumii. O primă ediție a Christian Values Summit a avut loc în luna septembrie a anului trecut, în Houston SUA, iar printre speakeri, invitată de onoare a fost doamna Sarah Palin, guvernatoare în Alaska.

Scopul acestui Summit este să arate lumii că România poate redeveni o țară a valorilor, că politicienii creștini mai pot face ceva pentru țara aceasta, că fiecare are locul bine stabilit în planul suprem al lui Dumnezeu.

Organizatorul evenimentului originar în SUA (Christian Values Summit), este Jerry Maston, pastor și influent om de afaceri din Texas. Jerry Maston, fondatorul platformei Leadership Always, ajută liderii creștini să-și înțeleagă scopul, să-și recunoască obiectivele și să fie perseverenți în atingerea acestora.

Jerry Maston este unul dintre speakeri la acest summit si va vorbi despre  Captivarea Culturii , în mediul politic actual.

Organizatorul Summitului Valorilor Creștine în România este domnul Avram Gal, cunoscut politician și om de afaceri din Cluj, cu influență la nivel național. ,,Cred cu tărie că acest Summit ne va ajuta să ne depășim limitele, să ieșim din zona de confort și să înțelegem că oamenii creștini au o responsabilitate mult mai mare în societate decât ceilalți. Nu cred că este vreun vis pe care să nu-l putem atinge dacă avem curajul să-l urmăm. Dacă Biblia ne numește mai mult decât biruitori, trebuie să ne comportăm ca atare! este motivația lui Avram Gal în realizarea acestui eveniment.

Pe lista invitaților de onoare se află domnul profesor Rafael Cruz, tatăl Senatorului Ted Cruz, fost candidat la președinția Statelor Unite. Rafael Cruz este un renumit speaker creștin, care și-a dedicat viața predicării evangheliei lui Hristos, atât în America cât și în alte state din lume. De asemenea, dânsul s-a implicat activ în campania electorală a fiului său, Ted Cruz, pentru președinția SUA.

Domnul Rafael Cruz va vorbi despre Răspunsul evanghelic la corupția politică.

 

Doru Cîrdei, originar din România, a fost chemat in calitate de misionar in Republica Moldova, in anul 1993. De atunci, îndeplinește funcția de secretar general al Uniunii Penticostale din Moldova.

Speech-ul dânsului se va axa pe Motivarea Creștinilor în acceptarea și promovarea în funcții publice.

Gabi Zăgrean este un pastor evanghelist din România. Păstoreste biserica Betleem din Beclean, România, slujind deasemenea si bisericile române din Diaspora.

Dânsul va vorbi despre un subiect controversat printre politicieni și lideri, în general: cum să ne păstrăm Integritatea în Conducere.

Robert J. Hawkins Jr. este, din 2010 până în prezent, Coordonatorul Misiunii Mondiale al denominațiunii The Church of God, cu sediul general in Cleveland, Tennessee, USA.

Dânsul va dezbate un subiect de interes național: cum poate România să devină un Lider în Uniunea Europeană?

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Ultimul articole