joi, ianuarie 23, 2025

Sorin Grindeanu, primul mesaj după demitere

- Advertisement -spot_img
Must Read

În urma demiterii lui din funcția de Premier , Sorin Grindeanu a  transmis un mesaj de mulțumire susținătorilor lui și a promis că ăși va face în continuare datoria față de România.

,,Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile, precum și echipei mele. Sunt foarte mulți cei care și-au manifestat susținerea, iar energia lor mi-a dat puterea să trec cu capul sus prin aceste zile complicate pentru România!
Românilor le spun că îmi voi face datoria până la capăt, până când țara va avea un guvern funcțional.
Așa cum am spus și până acum, sper ca PSD să reșească să numească viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj și să transmitem investitorilor și cancelariilor din lumea întreagă faptul că România rămâne un mediu stabil și predictibil. Important este ca românii să simtă cât mai puțin efectele acestei crize politice.
PSD nu înseamnă Liviu Dragnea. PSD nu înseamnă nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-și dea jos propriul guvern pentru că așa vrea un singur om! Sper ca în 6 luni să nu ajungem într-o situație similară. România nu merita așa ceva!
Îi mulțumesc lui Victor Ponta. Apreciez foarte mult că a fost alături de mine.
Le mulțumesc tuturor miniștrilor și le spun, așa cum am spus și până acum că trebuie să vină la serviciu și să-și facă datoria. Până va fi numit un nou guvern, trebuie să ne facem treaba!
Am făcut ceea ce am crezut că este mai bine. Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcții, să nu accept compromisuri, să nu fac înțelegeri oculte, să nu mă rog de nimeni, să nu negociez cu nimeni! Ci să fiu corect, transparent și să-mi fac datoria până la capăt în mod onest. Aveam această datorie față de țara mea!” a declarat Sorin Grindeanu pe o rețea de socializare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Atenție! Macara căzută peste firele de curent, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. O mașină a fost avariată

Pompierii clujeni au intervenit miercuri, 22 ianuarie, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, unde o macara a căzut peste firele...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -