Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen

0
232

„Am avut, în această seară, o întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în cadrul căreia am apreciat efortul constant și susținut al instituției europene pentru asigurarea coordonării și unității la nivelul UE. Totodată, am arătat susținere pentru implementarea rapidă a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse și am condamnat cu fermitate războiul de agresiune declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Am evidențiat eforturile depuse de autoritățile române, dar și de societatea civilă în gestionarea refugiaților din Ucraina și am exprimat aprecierea României față de eforturile Comisiei Europene de a sprijini statele care joacă un rol important în gestionarea acestei situații. În acest sens, România salută sprijinul Comisiei Europene în accesarea fondurilor disponibile la nivel european prin Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză.

De asemenea, în discuția cu președinta Comisiei Europene am subliniat importanța emiterii de către Comisia Europeană a unei opinii pozitive privind Republica Moldova, care să recunoască perspectiva sa europeană și să recomande statutul de candidat la aderare”, anunţă premierul Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.