fbpx
19.5 C
București
marți, mai 30, 2023

Petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români înregistrată oficial la Parlamentul European de către PSD

Trebuie citit

- Publicitate -

Eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, a înregistrat, astăzi, la Parlamentul European petiția inițiată de Partidul Social Democrat și PES activists România pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români.

Petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români înregistrată oficial la Parlamentul European de către PSD

„Satele românești și comunitățile din mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene.

În acest sens, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România, am înregistrat oficial la Parlamentul European o petiție semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural, cărora le mulțumim pentru sprijin, prin care solicităm o mai mare atenție din partea instituțiilor europene pentru problematicile, provocările și nevoile din mediul rural.

Este timpul ca cetățenii din comunitățile mici să nu mai fie tratați ca cetățeni de rang secund. Solicităm, astfel, organizarea unei dezbateri la nivel înalt privind mediul rural, creșterea fondurilor europene alocate zonelor rurale la revizuirea bugetului european pe termen lung și măsuri europene integrate pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea sectoarelor economice și a agriculturii din comunitățile mici”, a explicat demersul vicepreședintele PSD și coordonator național al PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

Campania, începută în săptămâna în care a fost celebrată Ziua Europei, s-a desfășurat sub deviza #SateRomâneștiCuBaniEuropeni și a fost depusă la Parlamentul European chiar în această perioadă în care are loc la Bruxelles un nou protest al fermierilor români.

Citeste si: Liderul PSD, Marcel Ciolacu, vrea să discute cu sindicaliṣtii din Educaţie: „Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ”

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate AEM Timisoara -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole