Marcel Ciolacu, atac la adresa PNL: „Partenerii de coaliție trebuie să aibă decență! Ei nu pot să vină și să dea PSD indicații în ceea ce privește pensiile”

0
209

„Partenerii de coaliție trebuie să aibă decență! Ei nu pot să vină și să dea PSD indicații în ceea ce privește pensiile. Nu au acest drept moral.

După ce în 2021 nu au mărit cu niciun leu veniturile românilor. După ce ne-au ținut închiși în case în timp ce ei beau și fumau prin birouri. După ce ne-au umilit părinții pe la ușile spitalelor fără acces la tratament. După ce au cumpărat vaccinuri de 1 miliard de euro cât pentru 10 populații, în timp ce pentru oameni nu erau bani.

Le cer un singur lucru. Să fie decenți! Această mascaradă trebuie să înceteze! Pensiile mici trebuie să crească cu mai mult de 15%, pentru ca oamenii să facă față creșterilor de prețuri provocate de liberalizarea haotică a energiei făcută tot de dreapta!”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.