Liderul USR, Cătălin Drulă, îi acuză pe Ciucă şi Ciolacu: „Coaliția lui Nicu și Marcel” îi pedepsește cu o taxă nouă pe românii care au investit în energie solară”

0
194

„În plină criză energetică, „coaliția lui Nicu și Marcel” îi pedepsește cu o taxă nouă pe românii care au investit în energie solară: îi pune să plătească pentru energia pe care ei o produc și tot ei o consumă.

Practic, o taxă pe soare. Au inclus-o într-o ordonanță de urgență emisă înainte de 1 decembrie, ca să se asigure că trece neobservată. Pentru că PSD și PNL fură bani din buzunarul oamenilor și se ascund ca hoții.

În ultimii ani, aproape 24.000 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Vorbim de cea mai mare investiție în energie din România din ultima perioadă. N-a fost făcută de stat, ci de cetățeni și companii, din banii lor, în timp ce PSD și PNL stăteau degeaba.

Le cer lui Ciucă și Ciolacu să oprească publicarea acestei OUG toxice în Monitorul Oficial și să o refacă. Departamentul de Politici Publice al USR are propuneri în acest sens: https://bit.ly/ProsumatoriDppUSR.

Scrieți-le și voi lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ionel Ciucă la cabinet.presedinte@cdep.ro și pm@gov.ro și cereți-le să nu publice OUG-ul. Îi putem opri împreună”, a scris Cătălin Drulă pe pagina de Facebook.

Foto:Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.