duminică, ianuarie 19, 2025

Deputatul PNL Mihalescul Dumitru critică dur activitatea Guvernului Dragnea-Grindeanu

- Advertisement -spot_img
Must Read

Vă prezentăm mai jos Declarația Politică a Deputatului PNL domnul Mihalescul Dumitru cu privire la ,,promisiunea PSD a prevenţiei în afaceri,

și realitatea crudă a normei de amenzi din ANAF!”

 

,,Domnule Preşedinte,

Stimaţi colegi,

            Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că Guvernul Dragnea-Grindeanu a eşuat lamentabil în a creşte valoarea încasărilor la bugetul de stat în prima parte a anului 2017. Românii trebuie să ştie că toate promisiunile înşirate în campania electorală, de-a lungul şi de-a latul ţării, au început să se dezumfle, una câte una, deoarece realitatea economică spune cu subiect şi predicat că nu sunt bani suficienţi la buget nici măcar pentru menţinerea statului pe linia de plutire. De asemenea, oamenii trebuie să ştie că Guvernul Dragnea-Grindeanu a continuat minciuna începută în campania electorală şi în anul 2017, când, cu prilejul adoptării Legii bugetului de stat, a crezut că sfidează legile generale ale economiei, dar şi bunul simţ, şi a persistat în minciună spunând că Guvernul va realiza încasări mai mari cu peste 35 de miliarde de lei, adică mai mari cu peste 15% faţă de anul trecut. Astăzi, la jumătatea lunii mai, nici Ministrul Finanţelor Publice şi nici şeful ANAF nu mai pot ascunde faptul că încasările slabe din primele trei luni ale anului, continuă şi în următoarele luni, aprilie şi mai, cu aceeaşi tendinţă de nerealizare a obiectivelor pentru anul 2017, diferenţa dintre calculul de acasă şi cel din târg fiind de cca. 2 miliarde de lei lunar cu minus, adică de peste 24 de miliarde de lei pe întreg anul.

            Stimaţi colegi,

 Am avertizat încă de la începutul acestui an asupra faptului că, atunci când Guvernul va intra în disperare pentru că fondurile atrase pe cale fiscală şi nefiscală nu ajung la înălţimea obiectivelor, singura soluţie pe care o va avea Guvernul Grindeanu va fi să ordone structurilor de administrare fiscală să aducă bani la buget, cu orice preţ! Bănuiţi de unde? De la agenţii economici de bună-credinţă! De la cei care asigură peste 3 milioane şi jumătate de locuri de muncă în economie, de la cei care plătesc lunar peste 3 milioane şi jumătate de salarii, pentru cei care stau încolonaţi umil ca să-şi plătească obligaţiile fiscale lună de lună.

            Din păcate, Guvernul Dragnea-Grindeanu nu a mişcat un deget ca să atragă, de la Uniunea Europeană, cei peste 21 de miliarde de lei gratuiţi, care ar fi alimentat economia, ar fi dat de muncă românilor şi agenţilor economici, ar fi contribuit la modernizarea ţării şi ar fi astupat şi găurile dintr-un buget peticit în grabă. Din păcate, în problema atragerii fondurilor europene, Guvernul PSD-ALDE şi-a arătat adevărata incompetenţă! Nu o spun eu, ci chiar un lider marcant al PSD, doamna comisar european Corina Creţu, care declară că Guvernul Grindeanu este Guvernul Zero! Un Zero fără egal în Uniune!

            Cred şi sper că aţi văzut şi dumneavoastră documentele care au circulat în presă, „scăpate” către jurnalişti de către inspectori fiscali de bună-credinţă, care nu vor să fie părtaşi la acţiunea disperată a Guvernului Grindeanu, acţiune care ar putea purta cu succes numele operaţiunea „jupuiţi-i pe toţi antreprenorii, până la ultimul bănuţ”. Înţeleg că domnul Grindeanu se face că nu pricepe şi neagă faptul că dumnealui este cel care presează ANAF să scoată bani din piatră seacă, iar Liviu Dragnea, netalentat din fire, joacă rolul poliţistului cel bun. Ambii ar trebui să ştie că agenţilor economici din România nu trebuie să le confirme sau să le infirme niciun politician că prigoana agenţilor economici este în desfăşurare! O simt pe propria piele încă de la începutul anului! Este trist faptul că anul trecut, mare parte dintre agenţii economici au fost păcăliţi de către PSD cu promovarea unei legi aşa-numite a „prevenţiei în afaceri”, care va înlătura abuzurile autorităţilor statului, mai ales în cadrul acţiunilor de control. Era uşor de anticipat că orice promisiune a PSD pentru mediul de afaceri se transformă, mai devreme sau mai târziu, din miere în fiere, fie în impozite mai multe sau mai mari, fie în abuzuri şi controale nejustificate, culmea, tocmai asupra agenţilor economici de bună-credinţă! A auzit cumva, vreunul dintre dumneavoastră, ca acest Guvern să aibă o minimă preocupare în legătură cu marea evaziune fiscală? Evident că nu! Marea evaziune lucrează liniştită în continuare, profită bine şi îngenuchează prin concurenţă neloială orice urmă de iniţiativă privată onestă. Dar, acest lucru nu se află între priorităţile Cabinetului Dragnea-Grindeanu!

            Stimaţi colegi,

De zeci de ani funcţionează un principiu fiscal simplu! Ca să poţi lua mai mulţi bani, prin impozite, de la agenţii economici, aceştia ar trebui să fie puternici, să fie prosperi, să aibă comenzi, să aibă proiecte finanţate, să aibă capacitatea de a-şi plăti taxele şi impozitele! Ori, când agentul economic abia subzistă, când abia plăteşte salariile şi cheltuielile curente, ce impozite poate lua statul de la el? Orice abuz al autorităţilor disperate de obiectivele încasărilor bugetare, duce cu siguranţă la insolvenţă sau chiar faliment. Mai mult, aşa cum a finanţat Guvernul Dragnea-Grindeanu investiţiile publice în prima parte a anului, intrarea în panta recesionistă a economiei nu este prea îndepărtată. Nu trebuie să fii profet ca să anticipezi aceste lucruri! Ne-a arătat acest lucru istoria recentă a economiilor care nu au înţeles că fără un sector privat puternic, competitiv, economia bazată pe consum se stinge înainte să se aprindă. 

            Vă mulțumesc.”

Deputat PNL

Mihalescul Dumitru

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

GAL Steak House – O Experiență Culinară Unică în Cluj-Napoca

Descoperiți Gal Steak Housedestinația absolută pentru iubitorii de carne din Cluj-Napoca! La Gal Steak House, ne propunem să redefinim...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -