vineri, februarie 7, 2025

Avram Gal descrie Lobby-ul ca o necesitate pentru România

- Advertisement -spot_img
Must Read

În acest articol am ales să detaliem activitatea de lobbying, prin care se înțelege activitatea unei persoane (sau grup) care încearcă să determine puterea legislativă sau executivă, să adopte o poziție sau să ia o decizie, care să servească interesele legitime ale respectivului grup.

În plus, prin lobbying (activitatea de lobby), factorii decizionali -parlamentarii, reprezentanții administrației publice centrale și locale, antreprenorii, etc. – pot beneficia, prin intermediul acestor grupuri, de experiența unor specialiști în diferite domenii. Dintr-un alt punct de vedere, lobbying-ul constituie un mecanism prin care se menține legătura dintre alegători și aleșii lor, pe durata mandatului acestora din urmă.

În Uniunea Europeană, peste 30.000 de specialiști își desfășoară activitatea în acest domeniu, legiferat însă în doar șapte țări (Franța, Marea Britanie, Slovenia, Ungaria, Lituania, Polonia și Austria). În Statele Unite, legea adoptată în 1995 de cel de-al 104-lea Congres al Statelor Unite, definea lobbyingul ca fiind comunicarea orală sau scrisă (inclusiv electronică), adresată oricărei persoane oficiale din ramurile executivă sau legislativă, făcută în numele unui client, având următoarele scopuri: formularea, modificarea sau adoptarea unei anumite legislații federale (regulament federal, ordin executiv, poziție a guvernului), negocieri, premieri, împrumuturi cu scopul executării unui program sau a unei politici federale nominalizarea sau confirmarea unei persoane într-o poziție care necesită confirmarea de către Senat.

În România, „Se lucrează în acest moment şi la legea lobby-ului, care trebuie  să reglementeze relaţia dintre mediul privat, aş spune, şi autorităţile statului, în sensul în care aceasta ne va ajuta să avem o mai bună dezvoltare” , a declarat Secretarul de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerş şi Antreprenoriat, Ilan Laufer.

Avram Gal, a declarat pentru ABC News Transilvania, că vede activitatea de Lobbying , ca o necesitate pentru România, atât pentru economia țării cât și pentru relația cu celelalte țări din Uniunea Europeană.

 

 

 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

PARCĂRI şi spaţii de servicii vor fi construite, în sfârșit, pe austostrada Transilvania A3. O companie GIGANT le-a primit în concesiune

Compania OMV Petrom Marketing a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru contractele de concesionare a unor spaţii de servicii şi...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -