Videoconferință a conducerii MApN cu echipele de comandă ale detașamentelor aflate în misiuni externe

0
169

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au discutat sâmbătă, 24 decembrie, prin videoconferinţă, cu echipele de comandă ale structurilor Armatei României dislocate în misiuni externe în Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Kosovo și Polonia, anunţă MApN.

Ministrul apărării naționale a fost informat de comandanţii de detaşamente cu privire la situaţia de securitate din zonele de responsabilitate, la modul în care militarii îşi îndeplinesc misiunile, precizând că sărbătorirea Crăciunului și a Anului nou nu-și pierde din semnificație, ci aduce pace și bucurie pentru fiecare militar în parte, indiferent că este în țară, alături de familie, sau în misiune, alături de camarazi.

 Ministrul Tîlvăr le-a mulțumit militarilor pentru modul în care și-au îndeplinit misiunile și colaborează cu colegii din celelalte țări aliate și partenere. „Anul acesta, dumneavoastră, cei aproape 500 de militari români aflați la datorie în teatrele de operații, veți celebra Sfintele Sărbători departe de țară, dar cu inima acasă. Știu că este greu să fiți departe de cei dragi, de copii, de soți sau soții, de părinții dumneavoastră, în aceste zile de sărbătoare. Și pentru asta vă transmit, încă o dată, recunoștința și respectul nostru”, le-a transmis Angel Tîlvăr militarilor aflați în misiune.

La rândul său, generalul Daniel Petrescu le-a mulțumit militarilor pentru modul exemplar de îndeplinire a misiunilor externe. „Prin Comandamentul Forțelor Întrunite suntem permanent în legătură cu dumneavoastră. Întâlnirea de acum este un prilej de a vă susține moral și de a vă reaminti că sărbătorile sunt liniștite acasă și datorită dumneavoastră, militarii români prezenți în structura defensivă aliată a flancului estic și în misiuni de stabilitate în Balcanii de Vest. Vă cer să rămâneți vigilenți, prezentul este din ce în ce mai complex din punct de vedere al provocărilor de securitate. Vă asigur că reprezentați o prioritate a Statului Major al Apărării. Vă doresc Sărbători cu liniște și La mulți ani! Vă așteptăm sănătoși acasă, cu misiunea îndeplinită”, a spus șeful Apărării.

***

În prezent, Armata României participă la misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU şi misiuni de tip coaliție cu peste 500 de militari.

Foto Alexandru Badea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.