AVRAM GAL, vicepreședinte PSD Cluj: Nu mă pot abține să nu mă gândesc cum ar fi fost ca la întâlnirea de azi de la Casa Albă să participe și președintele României. Ar fi fost normal, legitim și firesc: România este una dintre cele mai mari țări din Uniunea Europeană, un vecin direct al Ucrainei, unul dintre principalii susținători practici ai Kievului, stat aflat pe frontul estic al NATO și mereu un contributor serios la securitatea Alianței.
Și totuși, președintele României nu s-a aflat la Washington, alături de ceilalți lideri europeni. El se află… în concediu. Dar, să fim drepți, vina nu este doar a lui. Este vina întregului nostru sistem politic, care și-a permis să anuleze alegerile prezidențiale din decembrie 2024 – o lovitură directă dată democrației. Un abuz pe care nici SUA, nici restul lumii democratice nu l-au trecut cu vederea. Rezultatul? România a fost aruncată în dizgrație și exclusă, practic, de la masa deciziilor majore.
Degeaba încearcă propaganda media progresistă din România să mascheze această realitate prin minciuni și dezinformări grosolane, la ordinul Bruxelles-ului. Poporul vede limpede că americanii nu ne mai consideră parteneri serioși. Este dureros și revoltător să constatăm că Ursula von der Leyen a ajuns să decidă cine merge la Washington și cine nu, ca un diriginte de clasă care așază România în ultima bancă, indiferent de eforturile noastre.
Dar poate cea mai amară comparație este cu Zelensky. Oricât s-ar spune despre el, un lucru rămâne cert: Zelensky s-a dovedit a fi un bărbat de stat. De peste trei ani și jumătate țara lui e în război, iar el este prezent peste tot – la ONU, la G7, la NATO, în capitalele lumii. Mereu activ, mereu prezent, mereu în ofensivă diplomatică pentru cauza Ucrainei. Și, cel mai important, niciodată în concediu.
Contrastul este de-a dreptul dureros: președintele României, abia intrat în mandat de trei luni, și-a găsit deja timp pentru vacanță. În timp ce Ucraina, sub bombardamente, are un lider mereu în picioare, România – stat NATO, stat UE, stat de frontieră – se prezintă lumii prin imaginea unui președinte absent.
Așa arată diferența dintre un lider care luptă pentru țara lui și un președinte care a primit un mandat smuls prin fraudă sistemică și își permite luxul nepăsării. Din păcate, în ochii partenerilor noștri strategici, România nu mai are nici președinte, nici democrație. Are doar o vacanță permanentă.
Și nu mă pot abține să nu-mi imaginez cum ar fi dacă, Doamne ferește, România ar trece printr-o situație cu adevărat dificilă – cum s-ar comporta în vremurile grele mai-marii țării? Cine ar da bir cu fugiții și cine ar rămâne? Poate că, deși sună paradoxal, fix de un moment de cumpănă ar avea nevoie România ca să-și scuture metehnele nocive ale actualei clase politice. Poate că un scenariu complicat ar determina poporul să reacționeze cu adevărat și să trimită la București bărbați de stat curajoși, nesantajabili, demni, patrioți și, mai ales, cu simțul onoarei. Poate o situație delicată ar repune pe harta lumii România, pentru că astfel am avea și noi parte de un lider care să scoată capul în lume. Nimeni nu-l cunoștea pe Zelensky înainte de război – era doar un actor devenit președinte. Acum însă Zelensky este la masa cu liderii lumii aproape zilnic. Nu pot să nu îmi imaginez cum ar fi să fim și noi reprezentați în lume cu același zel.
P.S. Ceea ce doare cel mai tare nu este că România a fost lăsată pe dinafară, ci că ne-am obișnuit cu umilința. Am ajuns să acceptăm ca normală postura de „ultim elev din bancă”, când în realitate avem toate resursele și forța de a sta în prima linie a deciziilor lumii. Nu ne lipsește potențialul, ne lipsesc liderii. Și dacă nu-i vom găsi, istoria ne va judeca nu pentru că am fost prea mici, ci pentru că am fost prea indiferenți.
