fbpx
23.7 C
București
duminică, august 14, 2022

Spania, care se confruntă cu o transmisibilitate enormă, schimbă strategia: Covid19 va fi tratat ca o gripă normală!

Trebuie citit

- Publicitate -

Spania se confruntă cu o transmisibilitate enormă a virusului și are deja un plan pe care îl va aplica peste puțin timp și care prevede tratarea coronavirusului ca pe orice gripă de sezon. Planul a fost deja pregatit din vara lui 2020, iar autoritățile consideră că acum este momentul potrivit să fie pus în aplicare.

Astfel, nu va mai fi comunicat numprul persoanelor infectate, ci doar al celor internate, iar testele vor fi făcute doar în cazul persoanelor cu simptome serioase.

Spania, care se confruntă cu o transmisibilitate enormă, schimbă strategia: Covid19 va fi tratat ca o gripă normală!

Următorul pas va fi să începem tratarea Covid într-un mod asemănător cu ceea ce se face cu gripa: fără a număra fiecare caz, fără a testa cel mai mic simptom. Covid va fi considerat încă o boală respiratorie, spun autorităile sanitare, citate de El Pais.

Autoritățile sanitare spaniole lucrează de luni de zile la această tranziție care are ca scop abandonarea treptată a strategiei de supraveghere a tuturor cazurilor de Covid și trecerea la una denumită „santinelă”, folosită de ani de zile pentru gripă. Astfel, în loc să se raporteze fiecare caz de Covid care este depistat în țară, ceva nesustenabil pe termen lung, un grup de medici sau centre de sănătate și spitale vor urmări cazurile cu simptome serioase.

Este o strategie care a fost în lucru din vara lui 2020. Dar planificarea intră acum în faza finală. Se anticipează că planul va fi pus în aplicare înainte de sfârșitul acestui al șaselea val care este resimțit acum în Spania.

„Acum, având în vedere transmisibilitatea enormă a Covid-ului, este o provocare foarte mare respectarea cu strictețe a protocoalelor de supraveghere universală, devine imposibil să facem asta”, a explicat Amparo Larrauri, șefa grupului de supraveghere a gripei și a altor virusuri respiratorii. De fapt, protocoalele au început deja să se relaxeze și nu mai sunt necesare teste pentru contactele directe ale persoanelor confirmate dacă nu prezintă simptome, de exemplu.

Strategia a fost deja implementată în cinci zone, unde a fost derulat un proiect pilot.

„Punctele <santinelă> de raportare ar trebui alese într-un anumit mod astfel încât să fie reprezentative pentru populația teritoriului monitorizat, astfel încât în ​​urma experienței pe care o avem deja în supravegherea gripei să putem cunoaște evoluția epidemiologică și caracteristicile de circulație a anumitor virusuri. Cu sistemele de supraveghere deja consolidate, probabil am putea avea informații corecte și de calitate superioară și ceea ce se întâmplă ar putea fi prevenit”, a spus Larrauri.

Astfel, ceea ce se va schimba va fi sistemul de supraveghere, nu tratamentul bolii, care va varia de la un moment la altul pe baza altor tipare. În activitatea lor clinică, medicii vor trebui să continue să trateze pacienții cu tratamente pe măsură ce acestea devin disponibile și în funcție de gravitatea bolii.

Pandemia nu s-a terminat. Al șaselea val nu a atins încă apogeul și, pe măsură ce avansează, amenință să pună din nou în dificultate spitalele. Au fost 14.426 cazuri vineri, mai mult decât la vârful valurilor al patrulea și al cincilea. Dintre acestea, 2.056 se aflau la terapie intensivă.

Citeste si: Rafila: Suntem în plin valul 5 al pandemiei. Avem transmitere comunitară cu Omicron

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Ultimul articole