Senatorul Alfred Laurenţiu: „Există multiple motive care îi determină pe elevii din România să recurgă la abandonul școlar”

0
201

Senatorul Alfred Laurenţiu a subliniat că „există multiple motive care îi determină pe elevii din România să recurgă la abandonul școlar, un fenomen deosebit de îngrijorător: situația familială, carențele din sistemul de învățământ, dar, mai ales, sărăcia cu care acești copii se confruntă.

Elevii trebuie încurajați, susținuți și motivați prin alocarea de fonduri, iar un prim pas este gratuitatea transportului școlar, o necesitate prost gestionată de proiectul Legii Educației.

Potrivit Ministerului Educației, aproximativ 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023, fiind nevoiți să plătească transpotul din banii de buzunar sau din alocații.

Sunt acei copii care nu învață în localitatea de domiciliu și fac tot posibilul să nu renunțe la învățătură, deși întâmpină, zilnic, dificultăți materiale.

Este motivul pentru care Partidul Social-Democrat încurajează fiecare copil să își urmeze și finalizeze studiile, asigurându-se că prevederile noii legii vor fi clare și vor garanta gratuitatea transportului pentru toți elevii.

Există două principii susținute de PSD în ceea ce privește educația:

1. Asigurarea accesului egal la învățătură pentru toți elevii;

2. Combaterea abandonului școlar.

O metodă prin care încurajăm educația și combatem abandonul școlar este asigurarea acestei gratuități în ceea ce privește transportul.

Termenii trebuie să fie clari: nu trebuie să existe un ”decont”, ci o ”gratuitate”.

Niciun copil nu trebuie obligat să facă sacrificii și să achite din banii proprii abonamentul, deoarece unii dintre elevi nu și-ar permite plata inițială, ceea ce înseamnă încălcarea accesului egal la educație.

În egală măsură, decontul poate implica un prag maximal de decontare, urmând ca elevii să plătească o eventuală diferență, ceea ce încalcă atât dreptul constituțional la învățământ gratuit, cât și accesul egal la educație”, a conchis senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.