fbpx
3.6 C
București
marți, ianuarie 31, 2023

Explozia cazurilor de viroze: Vizitele în spitale suspendate după creșterea dramatică a numărului de cazuri în ultimele 3 săptămâni!

Trebuie citit

- Publicitate -

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că ne aflăm într-o perioadă în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia cazurilor de gripă diagnosticate depăşeşte 10%. El a precizat că suntem în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi de cazuri de gripă.

Explozia cazurilor de viroze: Vizitele în spitale suspendate după creșterea dramatică a numărului de cazuri în ultimele 3 săptămâni.

Alexandru Rafila a fost întrebat, marţi, la Prima News, despre eventuala suspendare a programului de vizite în spitale în contextul cazurilor numeroase de viroze şi de gripă.

“Nu ministerul suspendă programul de vizite. E abordarea aceasta că ministerul trebuie să rezolve toate aceste probleme la nivelul fiecărei unităţi sanitare. Am făcut un ordin de ministru, dar dacă îl citiţi cu atenţie o să vedeţi că există o responsabilitate a fiecărui manager şi e normal să fie aşa, pentru că el răspunde de acea unitate sanitară şi de siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, a afirmat Rafila.

El a precizat că ne aflăm într-o perioadă de creştere a numărului cazurilor de viroze respiratorii şi de gripă.

“Ne aflăm într-un context în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%. Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European al Corpului de Control al Bolilor este ca în această situaţie, după o creştere de trei săptămâni consecutive să putem să discutăm despre o epidemie de gripă, iar la o epidemie de gripă, în mod evident, când se manifestă, două, trei săptămâni, valul acesta epidemic, limitarea accesului în spital şi utilizarea de echipament de protecţie pentru personalul medical, mă refer în primul rând la mască şi mănuşi, de asemenea, igiena riguroasă a mâinilor, atât pentru personal, cât şi pentru vizitatori şi pentru pacienţi, pentru reducerea transmiterii trebuie să intre în funcţiune. Noi am avut doi ani consecutiv fără viroze, fără gripă, pentru că circulaţia virusurilor a fost mult redusă de măsurile luate faţă de pandemia COVID. Acum ne aflăm în situaţia unei recrudescenţe a numărului de cazuri, iar instituirea măsurilor pentru o manifestare epidemică a gripei, care anul acesta este decalată faţă de sezoanele care erau cu 4-5-6 ani, cam cu 3-4 săptămâni, adică a apărut cu 3-4 săptămâni mai repede, circulaţia a fost mai rapidă”, a precizat ministrul Sănătăţii.

El a mai fost întrebat dacă în prezent în România este epidemie de gripă.

“O să ştim la sfârşitul acestei săptămâni sau cel mai probabil luni, după ce o să putem să analizăm toate datele care vin din ţară. Noi avem un sistem de supraveghere a gripei la nivel naţional. El practic adună toate cazurile de viroze respiratorii, dar individualizează cazurile de gripă, fie din punct de vedere clinic sau diagnosticate. Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Citeste si: În plin sezon epidemic de VIROZE mai multe medicamente lipsesc din farmacii. Ce recomandă Rafila?

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate AEM Timisoara -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole