Președintele României, Klaus Iohannis, întâlnire cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

0
220

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit-o astăzi la Palatul Cotroceni pe Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la București, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Consultările politice au vizat consolidarea cooperării bilaterale excelente și substanțiale la nivel politic, economic și sectorial și avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energiei, transporturilor, sănătății, educației sau societății informaționale.

În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis:

  • a exprimat sprijinul pentru demersurile autorităților de la Chișinău de reformare a sistemului energetic al Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate în relația cu Uniunea Europeană;
  • a salutat creșterea cu 41% a schimburilor bilaterale de mărfuri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021;
  • a evidențiat demersurile țării noastre în domeniul asistenței pentru Republica Moldova, atât prin acordarea de sprijin bugetar direct, cât și în parteneriat cu partenerii europeni, sub egida Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansate de România, Franța și Germania;
  • a reiterat și sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, inclusiv prin furnizarea de expertiză;
  • a prezentat demersurile realizate la nivel european pentru susținerea economiei Republicii Moldova, printre acestea aflându-se măsurile pe linia liberalizării comerțului cu Republica Moldova pentru o serie de produse sau Acordul de facilitare a transportului rutier de mărfuri;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.