Preşedintele Klaus Iohannis: „Democrația, libertatea și drepturile omului, care reprezintă esența Europei, vor continua să ne ghideze acțiunile în aceste vremuri dificile”

0
194

„Democrația, libertatea și drepturile omului, care reprezintă esența Europei, vor continua să ne ghideze acțiunile în aceste vremuri dificile. Este una dintre concluziile dialogului consistent pe care l-am avut astăzi cu omologii mei din Letonia, Lituania și Polonia în cadrul Summitului Președinților, desfășurat la Kaunas. Împărtășim cu toții aceste valori, iar războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei ne-a atras atenția, în mod brutal, că ele nu sunt un dat, ci ceva pentru care trebuie încă să luptăm și care trebuie să fie în continuare apărat. Trebuie să menținem unitatea occidentală și angajamentul strategic în fața eforturilor Rusiei de a ne diviza, prin tentative de escaladare, penurie de alimente, șantaj energetic și dezinformare. Susținem împreună coerența posturii noastre de descurajare și apărare pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră”,  a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.