Premierul Nicolae Ciucă: „România a fost prezentă în linia întâi prin sprijinul acordat refugiaților din țara vecină”

0
230

Premierul Nicolae Ciucă a participat, astăzi, la prezentarea Raportului privind eforturile și realizările României în domeniul asistenței umanitare a refugiaților, al drepturilor copilului și al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, teme extrem de importante pentru societate și pentru activitatea Executivului pe care-l conduc, având în vedere că anul trecut a fost unul deosebit de complex din punct de vedere al gestionării acestor problematici.

„România a fost prezentă în linia întâi prin sprijinul acordat refugiaților din țara vecină, din momentul izbucnirii conflictului și  continuă să sprijine consistent, efortul global al lumii libere pentru Ucraina și valorile democrației.

Solidaritatea noastră s-a transformat în sprijin concret în primul rând pentru că am înțeles drama prietenilor și vecinilor noștri. Peste 3 milioane de cetățeni ucraineni ne-au trecut granițele în ultimele 12 luni, dintre care peste 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvernul României sau partenerii noștri, care s-a concretizat în transport gratuit, de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, cazare pe termen lung, ajutor financiar de urgență, zeci de mii de intervenții și servicii medicale și sociale gratuite, acces la piața muncii și în școlile românești sau de garanția siguranței oferite de statutul de protecție temporară oferit de țara noastră. România a fost și va rămâne spațiul de siguranță și liniște pentru valurile de refugiați ucraineni.

Cât privește lupta împotriva traficului de persoane, coordonarea de la nivelul Cancelariei arată este o prioritate atât pentru agenda mea, cât și a Guvernului. Îmbunătățirea ratingului de țară al României la nivelul Departamentului de Stat al SUA reprezintă o recunoaștere a angajamentului, a eforturilor depuse de țara noastră în acest sens și a faptului că nu ne vom opri aici.

În ceea ce privește copiii și persoanele cu dizabilități, nu am neglijat nevoia de a le oferi siguranța de care toți au nevoie și avem implementate instrumentele de sprijin eficiente și utile – numărul unic 119 pentru copiii neglijați, exploatați, abuzați, Ro-Alert „Copil dispărut”, ore de terapie gratuită pentru copii, un sistem prin care persoanele adulte cu dizabilități intelectuale nu vor mai fi deprivate de capacitatea legală.

Toate aceste rezultate, amintite astăzi, s-au datorat parteneriatului de excepție dezvoltat în ultimul an între Guvernul României, autoritățile locale, Agențiile ONU, misiunile diplomatice din România, societatea civilă și, nu în ultimul rând, mediul privat”, a subliniat premierul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.