Premierul Nicolae Ciucă: „Le-am mulțumit și le-am transmis recunoștința mea românilor care trăiesc și muncesc în Spania

0
161

Premeirul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români din Regatul Spaniei pe care i-a asigurat de faptul că Guvernul acţionează „pentru a face România locul în care românii din afara granițelor să-și dorească să se întoarcă”.

Le-am mulțumit și le-am transmis recunoștința mea românilor care trăiesc și muncesc în Spania, la întâlnirea avută la Castellón de la Plana. Priceperea lor, activitatea de zi cu zi, loialitatea față de societatea spaniolă sunt recunoscute și apreciate de autoritățile din Spania și în comunitățile din care fac parte.

A fost un bun prilej să subliniez cât este de important pentru guvern să întărim relația cu diaspora, pentru că avem responsabilitate față de toți românii din țară și din afara granițelor.

M-am bucurat să le dau o veste bună. Împreună cu omologul spaniol, Pedro Sánchez Pérez-Castejón, am agreat inițierea de consultări în perspectiva semnării unui acord privind dubla cetățenie. Este un semnal pozitiv puternic privind această  așteptare legitimă a comunității românești și o dovadă clară a recunoașterii de către guvernul spaniol a contribuției esențiale și de lungă durată la viața socială și economică a românilor în Spania.

Întâlnirea cu reprezentanți ai comunității de români din Spania a fost un bun prilej să aflu direct de la ei ce așteptări au din partea autorităților române și să le comunic cele mai noi măsuri, precum și proiectele în discuție la nivel guvernamental, pentru a păstra și dezvolta punțile de legătură cu familiile lor rămase în țară și pentru a le deschide oportunități de a reveni acasă dacă își vor dori acest lucru.

Diaspora Start-up”, „Diaspora se întoarce”, lansarea programelor de încurajare a înființării și dezvoltării IMM-urilor sunt pași concreți care vizează inclusiv inserarea în sistemul antreprenorial a românilor care se întorc din diaspora. Avem și proiecte prin care vrem să atragem cercetători din afara țării în institute de cercetare, care vor deveni centre de excelență. Punem în aplicare proiecte de vârf, care să reunească talentele și cercetarea românească, alături de spiritul antreprenorial românesc.

Mi-aș dori ca experiența pe care au dobândit-o românii plecați la muncă și la studii în străinătate să poată fi într-o zi utilă acasă, în țară. România s-a schimbat mult, a evoluat și cred că, astăzi, orice român care dorește să revină în patrie va putea găsi un mediu mai bun în care să muncească și să-și poată educa și îngriji copiii.

Acționăm în continuare pentru transformarea permanentă a țării, pentru a crea  oportunități și pentru a face România locul în care românii din afara granițelor să-și dorească să se întoarcă și să se simtă oricând bineveniți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.