Premierul Nicolae Ciucă a participat la reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență

0
179

Prim-ministrul Nicolae  Ciucă a prezidat astăzi reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, prilej cu care a fost analizat stadiul implementării PNRR după depunerea primelor două cereri de plată, anunţă gov.ro. De asemenea, discuțiile au făcut referire la pregătirea îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate pentru anul 2023, conform calendarului de implementare, în perspectiva  transmiterii următoarelor cereri de plată.

„Avem un dialog foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru clarificarea modului în care am îndeplinit țintele și jaloanele incluse în cea de-a doua cerere de plată din PNRR, transmisă în luna decembrie a anului trecut. Acest proces va fi urmat de validarea partenerilor europeni și de încasarea, de către România, a fondurilor aferente acestei cereri de plată, necesare proiectelor noastre de dezvoltare.

Peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR – prefinanțare și prima tranșă – au fost deja contractate. Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeș-Arad-Timișoara sau între Lugoj și Deva, contractele de eficiență energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanțarea asigurată. Vom lansa și apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii și alte resurse de producere a energiei verzi.

Rezultatele pe care am reușit să le obținem anul trecut au demonstrat că putem fi eficienți. 2022 a fost anul cel mai bun de când România accesează bani europeni, depășind 11 miliarde de euro. Trebuie să menținem acest ritm, astfel încât, pe de o parte să reușim, prin dialog cu  Comisia Europeană, să validăm tot ceea ce reușim în plan național să facem pentru a ne atinge țintele și jaloanele asumate, dar, în același timp, să folosim eficient fiecare euro dintre cele aproape 30 de miliarde puse la dispoziția noastră de Comisia Europeană. Avem șanse mari ca în acest an să depășim nivelul realizat în 2022, utilizând aceste resurse importante pentru modernizarea și dezvoltarea României”,  a subliniat premierul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.