Piața Imobiliară din Cluj în continuă creștere – Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare

Piața imobiliară din Cluj-Napoca a crescut în 2017 cu 30% față de anul anterior, atingând pragul de cca. 600 milioane de euro – sumă care reprezintă de peste două ori bugetul Primăriei (257 milioane de euro în prezent) sau costul integral estimat pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca.

Astfel, din perspectiva prețului, Clujul s-a poziționat în 2017 pe cea de-a doua poziție la categoria prețurilor medii pe metru pătrat, pe primul loc fiind Sectorul 1 din București. Prețul mediu în 2017 pe segmentul apartamentelor a crescut cu peste 20% față de anul precedent, respectiv 1.211 EUR/mp (2016 – 1.000 EUR/mp).

Clujul a reușit să atragă și în 2017 cumpărători din alte județe ale țării (29%) și chiar din afara țării (2%). În topul județelor de proveniență se găsesc cele mai apropiate de Cluj, precum Bistrița Năsăud, Maramureș, Sălaj, Alba, Mureș și Satu Mare.

 Date principale studiu:

  • Doar 69% din cumpărători provin din județul Cluj;
  • 31% din valoarea totală tranzacționată a fost realizată prin finanțare bancară, în creștere față de anii precedenți, când a fost doar 17% (2016), 26% (2015), 16% (2014);
  • 594 mil. EUR este valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare în 2017, dublă comparativ cu 2014 (284 mil. EUR), triplă față de 2013 (200 mil. EUR);
  • 30% este nivelul creșterii volumului total al tranzacțiilor în 2017 comparativ cu anul precedent și 66% față de 2015;
  • 63% este ponderea achizițiilor de apartamente din totalul tranzacțiilor imobiliare de 594 mil. EUR.

Informaţii de interes local:

  • Decembrie 2017 a fost luna în care s-a atins vârful tranzacțiilor (~ 79,1 mil. EUR );
  • Suprafețele cuprinse între 500 și 1.000 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate parcele de teren;
  • Suprafețele cuprinse între 35 și 55 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate apartamente;
  • Calea Manastur este strada cu cele mai valoroase (~24,2 mil. EUR) și numeroase tranzacții (327) în 2017, la polul opus aflându-se cartierul Becas (pe ambele criterii);
  • 000 EUR a fost cea mai scumpă casă tranzacționată în 2017, aceasta fiind localizată în centru (zona strazii Motilor);
  • 1,1 mil. EUR a fost cel mai scump teren tranzacționat în 2017, acesta fiind localizat în cartierul Borhanci.

Despre Ghid:

Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare din Cluj-Napoca, proiect unic în România, este realizat anual de Veridio cu sprijinul Direcției de Impozite și Taxe Locale a Primăriei din Cluj-Napoca. La baza studiului stau informațiile oficiale din contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la Primărie.

Ghidul oferă date privind volumul și valoarea totală a proprietăților tranzacționate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăți (apartamente, case, terenuri, altele), prețurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere și pe întregul municipiu, precum și multe alte cifre relevante.

Ghidul este accesibil tuturor celor interesați atât pe site-ul oficial www.primariaclujnapoca.ro, cât și pe site-ul veridio.ro.

Date de Contact:

 

Veridio:

Anca Bândea / +40 742 151 536 / anca.bandea@veridio.ro

 

Primăria Cluj-Napoca:

Biroul Mass-media / 0264.431.900 / massmedia@primariaclujnapoca.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More Articles Like This