AVRAM GAL, vicepreședinte PSD Cluj, comunicat: În fiecare zi, mass-media și politicienii readuc în prim-plan subiectul „pensiilor speciale”, îndemnând populația să privească cu ură spre magistrați și parlamentari. Această indignare publică pare o luptă legitimă pentru dreptate socială. În realitate, este o deturnare de atenție bine regizată. Motivul este simplu: sub masca luptei împotriva privilegiilor, clasa politică ascunde adevăratul subiect de interes strategic național – situația pensionarilor militari, un corp social numeros, indispensabil securității naționale și ignorat sistematic în dezbaterea publică.
În timp ce aproximativ 11.000 de beneficiari civili de pensii de serviciu sunt prezentați ca „pericolul social suprem”, există peste 200.000 de pensionari militari, oameni care au servit statul în condiții de restricție totală a drepturilor civile. Militarii nu pot avea afaceri, nu pot lucra în paralel, nu pot intra în politică, nu pot renunța la statutul lor când nu le convine situația financiară, nu pot părăsi sistemul în mod liber fără consecințe legale și, chiar după trecerea în rezervă, rămân obligați prin lege să fie disponibili pentru chemare în orice moment, non-stop, 24 de ore din 24. Acești oameni nu protestează, nu cer favoruri, nu ies în stradă, nu se pot organiza sindical. Ei servesc în tăcere și sunt lăsați în uitare, tot în tăcere.
Magistrații își pot revendica drepturile în instanțe pe care tot ei le controlează. Parlamentarii își pot modifica veniturile prin vot politic. Militarii nu au nici pârghiile legale, nici libertatea de acțiune care să le permită să își apere interesele. Și cu toate acestea, ei sunt cei care poartă pe umeri securitatea statului român, în contextul cel mai periculos de la sfârșitul Războiului Rece. Cu toate acestea, discursul public îi ignoră. Nimeni nu vorbește despre necesitatea ajustării pensiilor militare la nivelul riscurilor și sacrificiilor reale. Nimeni nu întreabă ce mesaj transmite România propriilor săi apărători atunci când îi tratează ca pe „beneficiari tăcuți”, care nu merită nici măcar protecția unei pensii decente după o viață de restricții.
Clasa politică întreține un conflict artificial între civili și civili: parlamentari versus magistrați, magistrați versus opinia publică, public versus „pensionarii de lux”. Totul pentru a ascunde faptul că adevărata coloană vertebrală a statului – militarii – este ignorată. Politicienii știu că militarii nu ies să ceară drepturi. Știu că nu există risc electoral în a-i ignora. Dar există un risc național major: fără respect și stabilitate pentru corpul militar, România își pierde ultima garanție de securitate și suveranitate.
Această țară nu va fi apărată de talk-show-uri și declarații populiste. Va fi apărată doar de cei care poartă uniforma militară, în activitate sau în rezervă. Ei nu au cerut niciodată privilegii. Au cerut demnitate. Au cerut recunoașterea faptului că au servit statul într-un regim de restricție și risc permanent, care îi face incomparabili cu orice alt segment profesional. În loc să fie protejați, sunt transformați în subiect tabu. Se vorbește despre orice „castă privilegiată”, mai puțin despre cei care nu au avut niciodată luxul de a alege. Singurii care nu pot refuza statul sunt cei pe care statul îi uită primii.
Această tăcere trebuie să înceteze. Militarii României nu pot fi tratați ca o masă invizibilă, bună doar atunci când țara este în pericol. Ei nu pot fi pomeniți doar la parade și pomeniți doar postum. Statul are obligația morală, constituțională și strategică să-i protejeze, să le asigure un trai decent și să recunoască public că fără ei nu există nici justiție, nici Parlament, nici viață democratică. România nu se poate apăra cu iluzii. Se poate apăra doar cu oameni. Iar acești oameni există încă. Întrebarea este: va avea România înțelepciunea să-i sprijine acum, sau îi va plânge prea târziu?
