Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „La nivel de infrastructură, școlile sunt mai bine pregătite decât anul trecut, din toate perspectivele”

0
201

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări în cadrul şedinţei de guvern de miercuri cu privire la începerea anului şcolar:

„La nivel de infrastructură, școlile sunt mai bine pregătite decât anul trecut, din toate perspectivele. Există un număr de peste 300 de situații în care, datorită și nu din cauza lucrărilor de reabilitare, s-au găsit alte locații, au fost relocări. Este un aspect care creează un disconfort, dar este un aspect important dacă vrem să reabilităm infrastructura școlară și să o dezvoltăm. Din punct de vedere al siguranței, avem o colaborare cu Ministerul de Interne și cu Ministerul Dezvoltării, am semnat un plan comun de acțiune și le mulțumesc celor două ministere. Am trecut în revistă, în teritoriu, absolut toate școlile care sunt acoperite din perspectiva pazei, fie de către poliție, fie de către jandarmerie, fie de către poliția locală. Am avut o serie de întâlniri, una a fost chiar ieri la prefectură, pentru prevenirea și combaterea consumului consumului de droguri în școli. Suntem într-o colaborare permanentă cu Ministerul Sănătăţii şi avem o serie de proiecte pentru siguranță sanitară în școli. Avem, de asemenea, discuții și propuneri în proiectul de lege prin care gratuitatea transportului pentru toți elevii să fie asigurată prin consiliile județene”

„Continuăm discuțiile pentru a găsi cea mai bună variantă astfel încât elevii României să beneficieze de gratuitate”

„Continuăm discuțiile pentru a găsi cea mai bună variantă, astfel încât, pentru prima dată, elevii României să beneficieze de gratuitate. Mă refer atât la transportul local, cât și la navetă. Sunt sigur că vom reuși să identificăm aceste soluții în coaliție, astfel încât să fie rezolvată o problemă esențială pentru reducerea abandonului școlar. Tot pentru reducerea abandonului școlar am semnat în această dimineață ordinul de ministru cu cele 300 de școli care vor beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru masă caldă. Este vorba de mai mult decât dublarea numărului de școli care beneficiază de o masă caldă, știind că masa caldă face diferența pentru foarte mulți între a-ţi trimite și a nu-ți trimite copilul la școală. Este pe agenda guvernului de astăzi și în primă lectură hotărârea de guvern cu normele de aplicare ale programului masă caldă și, de asemenea, un proiect de ordonanță de urgență prin care extindem numărul celor 300 de școli la 350 de școli. Asta pentru echitate, pentru că în pachetul legislativ „România educată” avem în permanenţă în atenție echitatea, pe de o parte, performanța și excelența, pe de altă parte”, a subliniat ministrul Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.