Ministrul Apărării, Vasile Dîncu,  întâlnire cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Denys Sharapov

0
188

Miercuri, 31 august, ministrul apărării Vasile Dîncu s-a întâlnit cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Denys Sharapov.

„Întrevederea de astăzi este parte a dialogului constant în domeniul apărării dintre România și Ucraina în contextul situaţiei de securitate regională din zona Mării Negre pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Pe parcursul discuției noastre, am reiterat faptul că România condamnă în termenii cei mai fermi acțiunile brutale ale Federației Ruse și am evidenţiat importanța acţiunilor care au loc, la nivel NATO și UE, pentru consolidarea securității în regiune și descurajarea agresiunilor, precum şi necesitatea menținerii consistenței și ritmului asistenței acordate partenerului ucrainean, astfel încât Rusia să perceapă clar solidaritatea și sprijinul internațional pe termen lung pentru Ucraina.

Cu acest prilej, am  transmis ministrului Denys Sharapov mulțumiri pentru onoarea de a mă afla printre persoanele decorate de către Președintele Volodimir Zelenski pentru contribuția la consolidarea cooperării și sprijinirea suveranității și integrității Ucrainei.

Primesc această distincție în numele tuturor românilor care, din primele zile ale acestui război nedrept, au fost alături de poporul ucrainean. Solidaritatea românilor cu poporul ucrainean a fost exemplară și  va continua atât cât va fi nevoie pentru că țările noastre sunt unite de aceleași valori fundamentale care stau la baza proiectului european: pace, democraţie, stat de drept”, a scris ministrul Dîncu pe pagina de Facebook.

Foto: Laurențiu Turoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.