Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, participă la ceremonia militară și religioasă organizată în Polonia

0
291

O delegație a MApN condusă de ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, participă la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane de flori, organizată la Cimitirul de la Lambinowice.

Vizita oficialului român în Republica Polonă reprezintă o nouă dovadă a relațiilor excelente de cooperare dintre cele două țări, respectiv a angajamentului de dezvoltare al acestora, atât în cadru bilateral, cât şi aliat.

„Pe teritoriul Republicii Polone sunt peste 20 de locuri de înhumare, în care își dorm somnul de veci peste 7.200 de militari români morți în prizonierat în timpul Primului Război Mondial.

Parcela de onoare a eroilor români din  Łambinowice reprezintă necropola cu cel mai mare număr de militari români morți pe teritoriul Poloniei, aici găsindu-și odihna veșnică  peste 2.600 de eroi români.

I-am comemorat, astăzi, alături de omologul meu, ministrul apărării al Republicii Polone Mariusz Błaszczak”, a precizat ministrul Vasile Dîncu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.