Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: “Salut lansarea la nivelul UE a misiunii militare de asistență pentru Ucraina”

0
264

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat, în zilele de 14 și 15 februarie, la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, desfășurată la Cartierul General NATO de la Bruxelles. Evenimentul a fost prezidat de Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg. Miniștrii apărării au fost informați de omologul ucrainean asupra evoluțiilor privind apărarea independenței, suveranității şi integrității teritoriale a Ucrainei, precum şi nevoile specifice pentru a continua lupta pentru apărare.

„Ucraina trebuie sprijinită în continuare şi merită acest lucru. Ucraina funcţionează şi apără un sistem bazat pe valori, un sistem care nu trebuie să cedeze în faţa forţei.

Salut lansarea la nivelul UE a misiunii militare de asistență pentru Ucraina. Este important ca Uniunea Europeană și NATO să coopereze pentru susținerea şi consolidarea apărării şi rezilienței partenerilor cei mai vulnerabili la agresiunea Rusiei, inclusiv Republica Moldova. De asemenea, este importantă operaționalizarea Grupurilor de Luptă în Europa Centrală şi de Sud-Est, care au completat şi consolidat apărarea înaintată pe întreg flancul estic al Alianței Nord – Atlantice”, a conchis ministrul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.