După zile de primăvară, ne-am trezit într-un episod de iarnă friguroasă, cu ninsori viscolite și ger. Un val de aer polar a provocat schimbarea bruscă a vremii, iar temperaturile au scăzut și cu 11 grade.
METEO: Cod Galben de GER în mare parte a țării, inclusiv la Cluj. Abia acum a venit iarna!
Oana Catrina, meteorolog ANM: ”Este primul episod de iarnă autentică și pentru locuitorii din partea de est și sud-est a țării, stratul de zăpadă depus va avea grosimi între 10 și 15 centimetri și trebuie să punctăm că și vântul va bate cu 35-40 de kilometri pe oră, condiții în care zăpada va fi viscolită”.
Trei judeţe au intrat de duminică dimineaţă sub atenţionare Cod Galben de ninsori, valabilă până luni seară, la ora 20.00. De asemenea, aproape jumătate de țară este sub Cod Galben de ger puternic, informează News.ro.
„În intervalul 15-18 februarie 2025 vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -16 și -10 grade”, precizează ANM.

Vremea rea și imprudența la volan, au provocat o tragedie. Două persoane au murit carbonizate în mașina lor care s-a răsturnat și a luat foc, pe un drum din Argeș.
Accidentul s-a produs la ieșirea de pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. Ningea viscolit, drumul era acoperit de zăpadă, iar vizibilitea redusă. Mașina a derapat, s-a răsturnat de mai multe ori în afara șoselei și a luat foc.
Șoferul, un tânăr de 28 de ani din Germania și proprietara autoturismului, o româncă de 56 de ani, nu au mai putut fi salvați.
În zona Moldovei, utilajele de deszăpezire au curățat drumurile naționale. În județul Bacău, un TIR care venea din Bulgaria a derapat pe șoseaua acoperită cu polei. A fost scos din râpă cu o macara.