Jumătate de țară se află sub cod galben de ninsori, viscol și precipitații mixte. Meteorologii avertizeză că, la munte, stratul de zăpadă poate depăși chiar o jumătate de metru. În plus, de săptămâna viitoare, România va fi lovită de un val de ger.
6 școli din Cluj închise din cauza zăpezilor
Astazi elevii au inceput scoala dupa vacanta de iarna, dar nu toate unitatiile de invatamant au putut deschide portile. Astfel, sase scoli din judetu au suspendat activitatea astazi din cauza zapezii:
1. Școala Gimnaizală Ploscoș
2. Școala Gimnazială Aluniș
3. Școala Primară Aiton
4. Școala Gimnazială Râșca
5. Școala Gimnazială Așchileu
6. Școala Gimnaziala Măgurele Răcătău, structură Muntele Rece)
De asemenea, in alte 20 de unitati de invatamant, nu toti elevii au putut ajunge, pentru ca fac naveta cu microbuzele scolare:
1. Școala Gimnazială Ciurila
2. Școala Gimnazială ,,Ștefan Micle” Feleacu( elevii din localitatea Gheorghieni)
3. Școala Gimnazială Frata
4. Școala Gimnazială Tureni
5. Școala Gimnazială Chiuiești ( elevii din licalitatea Huta)
6. Școala Gimnazială Cășeiu( elevii din localitatea Valea Gugii)
7. Școala Gimnazială Nireș ( elevii din localitatea Mănăstirea)
8. Școala Gimnazială Vad( elevii navetiști)
9. Școala Gimnazială Mircea Luca Băișoara ( eleviii din localitatea Muntele Băișorii)
10. Școala Gimnazială Cămărașu (elevii de la Năoiu)
11. Școala Gimnazială Iara ( elevii din localitățile Cocova, Masca și Agriș)
12. Colegiul Tehnic Victor Ungureanu Câmpia Turzii ( elevii navetiști)
13. Școala Gimnazială Valea Ierii ( elevii din localitatea Cerc)
14. Școala Gimnazială Negreni ( elevii din localitatea Prelucele)
15. Școala Gimnazială Săcuieu (elevii din localitățile Rogojel și Vișan)
16. Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu” Gherla ( elevii din localitățile Silivaș, Băița)
17. Școala Gimnazială Borșa
18. Școala Gimnazială Chinteni ( elevii din localitățile Feurdeni, Deușu)
19. Școala Gimnazială Specială( elevii din localitatea Suceagu)
20. Școala Gimnazială Ceanu Mare ( elevii din localitatea Iacobeni)
Cursurile şcolare vor fi suspendate, joi şi vineri, în şase unităţi de învăţământ din judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Sălaj, din cauza întreruperilor în furnizarea electricităţii şi a încălzirii sau a drumurilor impracticabile, anunţă Ministerul Educaţiei.

Șase școli și grădinițe din cinci județe sunt închise în prima zi de școală, din cauza ninsorilor abundente care au provocat pene de curent și au blocat mai multe drumuri. Ministerul Educației a suspendat cursurile în unități de învățământ din Hunedoara, Mehedinți, Sălaj, Galați și Prahova.
Iar ministrul Energiei a convocat Comandamentul Energetic Național. Meteorologii transmit că urmează zile și mai dificile. Un val de ger ar putea aduce, săptămâna viitoare, temperaturi de până la minus 15 grade în Transilvania.
Alba rămâne printre județele cele mai afectate: în Munții Apuseni, echipele de intervenție lucrează contra-cronometru pentru restabilirea alimentării cu energie, după penele majore provocate de ninsorile abundente din ultimele zile.
Inițial, peste 43.000 de locuitori au rămas fără curent electric. Situația s-a îmbunătățit însă treptat, pe măsură ce echipele de intervenție au reușit să rezolve avariile. Prefectul județului Alba a dat asigurări că în cel mai scurt timp toți oamenii vor avea electricitate din nou.
Problemele nu s-au limitat însă doar la lipsa curentului. Ninsorile abundente au provocat și pagube materiale, mai multe mașini fiind avariate. Autoritățile fac apel la prudență și recomandă evitarea parcării lângă clădiri deoarece de pe acoperișuri se pot desprinde bucăți de gheață și zăpadă.
Oana Păduraru, meteorolog ANM: „Dacă ne referim la zona montană, vom avea partede ninsori abundente. Stratul estimat pe toată durata atenționării meteorologice, în special în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, este până la 50 cm – vorbesc de stratul nou de zăpadă – și intensificări ale vântului, astfel că vorbim de viscol puternic și de vizibilitate scăzută, iar în Banat, Crișana, Maramureș, în vestul și nordul Transilvaniei vor predomina în continuare ninsorile.
În aceste condiții, autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită și îi avertizează să nu pornească la drum dacă nu au mașinile echipate de iarnă.




