Ligia Deca, ministrul Educaţiei: „Procesul educaţional va reîncepe începând cu 9 ianuarie. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri”

0
248

În contextul numărului mare de cazuri de gripă din ţara noastră, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au susţinut o conferinţă de presă comună.

„Procesul educaţional va reîncepe începând cu 9 ianuarie, lunea viitoare, aşa cum este prevăzut în structura anului şcolar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie”, a spus Ligia Deca, într-o conferinţă de presă comună cu Alexandru Rafila.

„Ne dorim ca toţi copiii să aibă acces la educaţie şi în cazul în care manifestă simptome respiratorii să aibă o perioadă cât mai scurtă, care este ulterior recuperată, de izolare la domiciliu”, a punctat ministrul. Ligia Deca a anunţat că va avea, vineri, o întâlnire cu inspectorii şcolari pe această temă.

Foto:Facebook/Ligia Deca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.