sâmbătă, martie 22, 2025

La Cluj-Napoca, 2500 de elevi beneficiază în 2025 de programul „O masă sănătoasă”

- Advertisement -spot_img
Must Read

Elevii din 6 instituții de învățământ din orașul nostru sunt incluși în 2025 în programul „O masă sănătoasă”, prin care primesc în fiecare zi o masă caldă la școală. Identificarea unităților de învățământ prioritare pentru includerea în program s-a realizat în urma unei analize efectuate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Cluj, în baza caracteristicilor socio-economice și nevoilor elevilor.

La Cluj-Napoca, 2500 de elevi beneficiază în 2025 de programul „O masă sănătoasă”

Sprijinul oferit prin acest program – pe care Primăria îl implementează complementar programului guvernamental – are ca scop contribuirea la scăderea ratei de abandon școlar, dar și îmbunătățirea performanței elevilor.

Pentru anul 2025, sprijinul oferit de municipalitate constă într-o masă caldă zilnică, asigurată prin Cantina de Ajutor Social și Pensiune, în limita unei valori de 18 lei/elev (TVA inclus) pentru două instituții de învățământ, respectiv asigurarea diferenței până la valoarea de 18 lei/elev pentru cele patru școli clujene incluse în programul național.

Astfel, în total, cca. 2500 elevi clujeni primesc cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local o masă caldă zilnic la școală. Școlile cuprinse:

Colegiul de Turism „Napoca” cu peste 500 elevi

Școala Gimnazială „Emil Isac” cu peste 700 elevi

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” cu peste 350 elevi

Școala Gimnazială „Traian Dârjan” cu peste 300 elevi

Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania”, cu peste 500 elevi

Grădinița cu Program Prelungit „Mămăruța” cu 43 copii.

Proiectele de hotărâre legate de programul „O masă sănătoasă” pot fi consultat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca la secțiunea Administrație/ Consiliu local.

Citeste si: Prima CREȘĂ construită prin fonduri PNRR în județul Cluj, a fost inaugurată azi la Câmpia Turzii (imagini)

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Stinge Lumina! „Ora Pământului” – Earth Hour 2025

Primăria Cluj-Napoca se alătură și în acest an inițiativei internaționale „Ora Pământului” - Earth Hour 2025Sâmbătă, 22 martie, Primăria...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -