fbpx
28.7 C
București
sâmbătă, august 13, 2022

INTERVIU în exclusivitate cu Dionisios Marcu, fost coleg de karting al campionului mondial al Formulei 1

Trebuie citit

- Publicitate -

Cu siguranță sezonul de Formula 1 ce tocmai s-a încheiat a atras mulți adepți, implicarea unei societăți precum Netflix facilitând creșterea popularității acestui sport în rândul tinerilor. Tensiune, emoție, nostalgie sau fericire sunt câteva dintre stările prin care au trecut fanii Formulei 1 în ultima etapă, etapa în care Max Verstappen a devenit primul olandez care reușește să se impună în Marele Circ.

INTERVIU în exclusivitate cu Dionisios Marcu, fost coleg de karting al campionului mondial al Formulei 1

Fanii săi de pe întreg globul au sărbătorit această victorie, iar întreaga lume s-a bucurat de spectacolul oferit, dar la finalul sezonului ne rămâne să ne întrebăm când România va putea celebra un asemenea triumf.

Realizarea este foarte îndepărtată în acest moment, dar cu câțiva ani în urmă, speram ca visul să devină realitate prin persoana lui Dionisios Marcu. Tânărul din Rădăuți, devenit azi antreprenor de succes, a fost coleg cu campionul mondial Max Verstappen în perioada kartingului, perioada în care a mai concurat și împotriva lui Lando Norris, Charles Lecrerc, Callum Illott sau Billy Monger.

Azi, zilele în care trăia pentru motorsport sunt din păcate doar niște amintiri și , deși timid și modest, Dionisios a acceptat să ni le împărtășească.

  1. Dionisios, ești un fost coechipier al campionului mondial Max Verstappen. Cum a fost relația dintre voi doi?

Da , am fost coechipier cu Max Verstappen în perioada 2014-2016.Relația dintre noi era cea mai buna în comparatie cu restul echipei deoarece avem aceeași varsta și eram în aceeași minte sa zicem asa,încă îmi aduc aminte cu drag de cum jucam „drag race” pe telefonul lui în pauzele dintre antrenamente. 

  1. Cu siguranța Max a impresionat încă de la prima apariție in Formula 1, reușind sa câștige încă de la debutul cu Red Bull, dar cum era in perioada junioratului? Se anticipa o reușită de nivelul titlului mondial? 

Sigur ca se anticipa o reusita din partea lui,toți ne asteptam la asta,se punea problema doar de timp si când va fi.

  1. Ai avut sansa sa îl cunosti pe Jos Verstappen? Ce stii despre relația lui cu fiul Max?

Da ,sigur ca l-am cunoscut pe Jos , îl însoțea pe Max la fiecare cursa,era inevitabil sa nu ne cunoaștem. Relația dintre el și Max era una foarte tensionata pentru ca Jos cerea foarte multe de la tanarul Max și îl pregătea pentru liga mare, câteodată chiar îl plesnea peste casca , dar în același timp avea foarte mare încredere în el.Mereu se certa cu telemetristii noștri pe motivul motorului și șasiului.

  1. Dionisios, ai cunoscut multe nume grele ale motorsportului. Care e cel mai special pentru tine? 

Am mai multe nume grele de zis precum  Giovinazzi , pe care îl am la suflet fiindca am câștigat amândoi campionatul mondial el la seniori și eu la juniori In același an (coechipieri fiind). I-am cunoscut, de asemenea, pe Verstappen, Leclerc și Norris.

  1. Unde crezi ca s-a făcut diferența intre Max si voi, foștii lui coechipieri? 

Diferența dintre Max și restul echipei era ca pe el il chema Verstappen. Tatal lui era un fost pilot de Formula 1, avea un om puternic si influent in spate, iar noi Dumnezeu cu mila. El mereu a fost ajutat puțin mai mult decat noi pentru ca era vorba de imagine și de nume… se știa ca va ajunge în f1 cat de curând. Era ceva deja “prestabilit”.

  1. Olanda se bucura de primul campion mondial. E posibil ca România sa ajungă in aceasta postura? 

Din punctul meu de vedere, nu cred ca România va avea vreodata un pilot de F1. Cel mai aproape a fost prietenul  meu , Robert Vișoiu ,  care mai avea un pas și întra în F1 , dar nu a fost sa fie. România nu mai are cultul sportului,pacat mare fiind deoarece sunt mulți copii talentati.

  1. Max s-a dovedit a fi un pilot agresiv, cu un caracter puternic. Deseori își tine fanii cu sufletul la gura in timpul curselor și in special in timpul duelelor, stilul sau fiind foarte imprevizibil, următoarea mișcare fiind greu de anticipat. Acum Max Verstappen e cu siguranța un pilot dur, greu de depășit, dar cum era stilul sau in perioada junioratului? 

Max era la fel de dur, chiar poate cel mai dur dintre toți încă din karting. Deci, acesta este stilul lui, agresivitatea lui Max nefiind o intamplare.

  1. Amintirile tale sunt cu siguranța de povestit nepoților. Ai împărțit circuitul cu un campion mondial, cu importanți piloți din Marele Circ și ai visat alături de ei. Ce relație ai in acest moment cu motorsportul? Care a fost impactul pe care l-a lasat experiența in acest domeniu asupra ta?  Care crezi ca a fost dezavantajul tau? Te-ar fi ajutat o alta cetatenie ? 

Relația mea cu motorsportul nu mai exista din cauza frustrării prea mari datorate faptului ca  am fost acolo cu cele mai mari nume din Formula 1 si nu am reușit sa ajung cu ei, nu am reusit sa fac pasul in Marele Circ. Cu siguranță dacă as fi concurat sub alt steag era cu totul alta poveste.

Realizator interviu – Amalia Hațegan – Corespondent ABC News Transilvania

Citeste si: INTERVIU cu Robert Glință, campion la înot și portdrapelul României la Jocurile Olimpice desfășurate în acest an

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Ultimul articole